Te’ai dus în lumea veşniciei şi ne’ai lăsat pe noi orfani.
Iubite tată, dintr’o dată, o zi ai prefăcut’o în ani.
Tăcerea ta ţi’a fost preludiul călătoriei ce’o simţeai,
Pe valuri de dureri profunde noi am rămas şi nu ştiai…
Că dorul ne va frânge viaţa şi o va închide în nimic…
Ai fost simbolul preţuirii… al nostru preaiubit tătic...
Vor plânge frunzele de toamnă, ninsori cum n’au mai fost cândva
Vorbi’vor ploi schimbate’n lacrimi, căzând în amintirea ta !
Vom şti noi fiii tăi din lume că totul este trecător…
Ne eşti de acum mai sus, prin stele, al doilea înger păzitor !
Un mergător mai înainte ce ai plecat s’alegi locaş
Pentru iubita’ţi soţioară şi ai tăi doi tineri copilaşi…
…Bunica la nepoţi va spune la foc de vatră o poveste,
Mămica iar va plânge în taină ştiind că tata nu mai este…
Dar tata va veghea de Sus, în haine noi de mântuire
Pe aripi din Lumina Vie şi’a sa curată dăruire !
Prin ocrotirea unui înger : Sfântul Arhanghel Mihail !
Ce va străbate îndepărtarea până la Cristi şi Florin…
Şi odată, Buna lui Vestire, aievea se va împlini :
VOM FI TOŢI PATRU ÎMPREUNĂ LA BINE ŞI LA BUCURII !
Amin.
*StMS
