Eram cândva noi doi aidoma împreună
Pe același sfânt tărâm și'același paradis !
Ziua zâmbeam la soare, noaptea visam la lună
Purtând îmbrățișarea aievea și în scris...
Ne îmbrăcam în versuri, în rouă și culoare
Îți dedicam poemul, la fel îmi răspundeai
Cu toată dăruirea și dragostea ta mare...
Aveam tărâmul nostru, un colț frumos de rai !
Verdeața ierbii crudă tot admira momentul
Sublimei sărutări trezită'n dimineți...
Și'asemănarea noastră umplea iar sentimentul
Neprețuitei clipe, întregii noastre vieți !
Până'ntr'o zi în care trecut'a o făptură
Lăsată ca să curme iubirile mărețe...
Ne'a rupt pe amândoi cu neînțeleasă ură
Și ne'a lăsat pe loc fără de frumusețe !
De'atunci flori pe câmpie, pe munții cei tăcuți
Desfac petale asemeni, perechi, toate împreună !
Căci de va fi să vină iar oamenii cei mulți...
Măcar din toate acestea doar una să rămână !
©StMS🖌 Cristi Poesis
