Prin frunzele de toamnă însingurate
A răsărit frumos un ghiocel...
Iar sub petalele-i mici şi curate
A suspinat firav un sufleţel.
S-a ridicat un soare undeva şi n-am văzut ?
Se întreabă codrul în natura rece...
O lacrimă din steaua de pe cer iar a căzut !
Raspunde apa care tristă trece.
Şi căprioarele-n uimirea lor plăpândă
Mi-l încălzesc prin şoaptele de dor
Iar păsările îl îndeamnă şi îi cantă
Ca să privească cerul nou, nemuritor !
Astfel un fulg de nea din galaxii
Va răcori un suflet ce se aprinde
Iar ghioceii, chiar de-s timpurii
Vor îndrăzni prin iarnă să colinde.
Pe crengile de brad cu albe aşteptări
Iubirea îşi va căuta lacrima sa...
De-o va găsi în dor de preschimbări
Cuprinde-va noi aripi şi Sus o va-nălţa !*StMS
