O, preamărită cununie printre profeţi cu legi sculptată
Care fixează azi iubirea într-o statuie grea de piatră,
Sortiţii cei din veşnicie nu sunt în adevărul tău !
Sunt despărţiţi de pulsul vremii, de duhul ăsta mult prea rău...
Voi cei cu scopul înmulţirii nu ştiţi ce aţi făgăduit
Că nu aţi fost deloc prin taine, să realizaţi ce v-a unit !
Fixaţi imagini mişcătoare prin al iubirii supliment
Lovindu-vă în conşţiintă subtil, vizibil indecent.
Statutul trainic vă desparte tocmai că voi l-aţi necinstit
Prin egoismul animalic ce-n linişte l-aţi consfinţit.
Aţi dăruit iubirii pure – visări, ofrande neînsemnate
V-aţi resemnat de o lumină ce a avut raze curate...
Unirea voastră uniformă de dobitoci robiţi la jug
V-a omorât tot idealul arzându-l senzual pe rug.
Prin litera care ucide aţi răstignit al vostru dar
De familişti tăiaţi în sânge care se varsă în zadar.
Purtaţi superficial inelul şi pe acesta vă zidiţi
Imaginea pictată-n ceaţă de soţi şi de soţii cuminţi.
Dar mai aproape de culoare, prin spaţii de spirit aprins
Nu mai puteţi vedea nici soare, nici cerul cel senin, deschis...
Vă rupeţi de fapt legământul care poate nici n-a fost
Decât în habotnicia unui sfat confuz şi prost.
Îl plasaţi trist în neştire, tocmai că nu mai iubiţi !
Nu ştiţi ce înseamnă o jertfă şi de aceea vă tâmpiţi !
Voi bărbaţi furaţi de slava consimţită în plăceri
Aveţi idealul morţii în trăiri şi-n abureli...
Pe nevasta voastră dragă o ţineţi ca un obiect
Şi o transformaţi pe curvă în înger şi în subiect.
Vă lingeţi mieros la gură în stil pur materialist
Şi v-ascundeţi într-o umbră de actor sau de artist.
Voi femei blagoslovite de al mamei sacru dar
Scăpătaţi ochii degrabă la vreun drac de gagicar...
Îl apreciaţi îndată şi sclipiţi printr-un sofism,
Vă distrugeţi viata-ntreagă pe-un rahat de romantism.
Cochetaţi prin aventura sexului frumos numit
De parcă bărbatul vostru nu Dumnezeu l-a zidit.
Libertatea vă permite să aveţi mai multi amanţi,
Dar iubirea vă ucide când în asta v-alintaţi !
Apoi reveniţi acasă anormali şi naturali...
Nu vedeţi în realitate cât sunteţi de ordinari !
Vă acoperiţi splendoarea ce-n mocirlă a apus
Împletind din nou cravata sau trăgând fusta mai sus.
Astfel voi vă creşteţi fiii cu sufletul întinat
Asta-i moştenirea voastră ce aveţi şi aţi lăsat !
Unde vă este iubirea ce-aţi gustat din început ?
De pe vremea când edenul de Domnul a fost făcut...
Omul fără împreunare s-ar fi născut prin cuvânt.
Dragostea ar fi fost cuvântul natural, tăcut şi sfânt.
Iar familia plinirea unei lumi scăldate-n Cer
Făr-să aibe vreo cădere sau vreun timp mai efemer.
Acum cu pogorăminte şi cu atâta îngăduinţă
Familia este epava ce se schimbă în fiinţă.
Este închisoarea strâmtă unde popa te cunună
Grăbindu-se la serviciu fără o cercetare bună.
Fiindcă mulţi mânaţi de vise şi de simple interese
Se trezesc aşa deodată că ceva nu le mai iese...
Este doar o încercare sau un fapt greşit făcut
De pe vremea când aceştia au iubit puţin sau mult.
Dragostea este eternă şi familia la fel !
Împlinirea este vie când „ea” este ca şi „el” !
Astfel rodul prinde viaţa care va zâmbi curat
Când iubirea va răzbate fără timp, neîncetat...
Dacă dorul nu apare imediat în despărţiri
Şi altruismul nu lucrează totdeauna-n dăruiri
Dragostea este funebră, familia – pas greşit...
Ce sfârşeste în cursul vieţii resemnat sau „împlinit ” !
