Purtat de dorul sfânt al cărților bătrâne,
Lumina încă vie mă'ndeamnă să mai scriu...
Dar pana solitară zăloagă mai rămâne
Scripturii ce deschis'am atât de timpuriu.
Pe cerul cel senin și'a așezat ființa
Deasupra peste norii mișcați ades de vânt,
Din vechea călimară am readus credința
Să'mi scrie cu nădejde al Domnului cuvânt.
Îmi răsfoiesc viața, descopăr contemplații,
Înșir poeme vaste ce singur le'nțeleg...
Pana se'pleacă în gândul condus de inspirații
Și galaxii divine se fac tot un întreg !
E noapte prea târzie, dar ani mulți au trecut
Peste slova cea sacră ce'am așezat pe vreme.
Ascuns în poezie mă cuceresc tăcut...
Și Domnul nu renunță din nou să mă tot cheme !
O carte mult deschisă e semnu'îmbrățișării
Ce'adeseori așteaptă pe cel apropiat...
Trecut'au mulți pe'acolo, dar aripa uitării
A readus tristețea ce'n juru'i s'a creat.
Astfel, în licăr tainic lumina mi se'aprinde
Unind punctul peniței cu proaspătul cuvânt.
În unduiri încete citesc citate sfinte...
Punând apoi în versuri dorințele la rând.
Deschid pagini de aur în freamăt de pădure,
Mai las o adiere să dea fila înapoi...
Să'mi reamintească locul și un verset anume,
Apoi iar în căsuță purcedem amândoi.
Și liniștea mă prinde învăluind misterul
Întregii mele vieți scrisă în spațiul sfânt.
Descopăr minunat divinitatea, cerul !
Sunt fericit în zboru'mi, departe de pământ.
*StMS
