LUP LUNATIC

Nici nu mai știu de când luna

Luminează noaptea întruna

Și eu stau cu draga mea,

Cu mine mai stă și ea...

Și ne privim reciproc

Singuri în același loc.

Ea avându'mă pe mine,

Eu iubind'o mult și bine

Ca un lup flămând, stătut

Prin munții înalți crescut

Tânăr, frumos; dar sălbatic,

De zile și nopți lunatic !

Nu că n'aș dormi pe stâncă

Prin noaptea tot mai adâncă,

Dar iubita mă dorește !

Dragostea mereu îi crește

Angelică și divină...

Și o țin ca pe'o regină !

De aceea nu mai știm

De când în ochi de privim !

Eu, eternul solitar !

Ea fugită de calvar,

De lumea amăgitoare...

În a lupului prinsoare.

©StMS

 

Dreamer * OZZY OSBOURNE (romanian)

Dreamer * OZZY OSBOURNE (romanian) from Cristi Stms on Vimeo.

SCRISOARE DE LA MAMA

 ~ 𝓭𝓮 𝓢𝓮𝓻𝓰𝓱𝓮𝓲 𝓔𝓼𝓮𝓷𝓲𝓷 * 𝓹𝓸𝓮𝓽 𝓻𝓾𝓼 1895-1925

Puiul mamei, dacă ţi-i dor de-acasă

Atunci te rog pofteşte de sărbători la noi !

S-aduci nădragi tătucăi, mie-o broboadă groasă...

La noi sunt tare multe necazuri şi nevoi.

Că eşti poet de seamă n-am nici o bucurie

Că faima cea deşartă mi te-a băgat în jug.

Era cu mult mai bine ca din copilărie

Să fi umblat pe câmpuri cu braţele pe plug.

Bătrână sunt şi trupul, de-abia mă mai ridică.

Dar dacă tu departe prin târguri nu plecai

Eu astăzi aveam noră frumoasă şi voinică

Şi pe genunchi dam huţa un nepoţel bălai.

Dar tu copiii voștri i-ai risipit prin lume

Ţi-ai dat uşor nevasta unui bărbat străin.

Şi singur, fără sprijin, nu ştiu de ce anume

În vălmăşagul crâşmei te-ai cufundat deplin.

Tu, sufleţelul maicăi, Serioja, ce-i cu tine ?

Erai aşa cuminte și-aşa de gânditor,

Încât spunea tot satul: Ce fericit e-n sine

Şi Aleksei Esenin că are bun fecior.

Dar tu nădejdea noastră ai amăgit amarnic

De asta-n suflet chinul și grijile se-nfig

Căci tatăl tău, săracul a tot crezut zadarnic

Că stihurile tale or să ne dea câştig.

Din ce primeşti pe ele tu nu ne poţi trimite.

De asta dureroase cuvintele-şi fac loc

Eu una ştiu din cele de tine pătimite:

Poeţilor parale nu li se dau deloc !

LIBERTATE REDIRECȚIONATĂ

Vorbesc unii despre o sfântă libertate

Ce a lăsat'o Cel de Sus la toți, dar și în toate !

Să facă tot ce vor, că'i rău sau că e bine...

"Asta depinde doar de tine și de mine !"

Dar eu nu îmi explic de ce nu reușesc

Când dau din mâini să zbor și altfel să trăiesc

Căci mulți își croiesc calea pe drumul necurat

Și asta nu e greu și nici prea complicat !

Poate ar fi mai bine ca piedici să apară

Atunci când omul rău cu viața de ocară

Aleargă tot la viciu, grăbit, fără zăbavă

Ca taurul flămând în câmpul cu otavă.

Stay * ANAS OTMAN & MABELLE

DRAGOSTEA FLORILOR

Eram cândva noi doi aidoma împreună

Pe același sfânt tărâm și'același paradis !

Ziua zâmbeam la soare, noaptea visam la lună

Purtând îmbrățișarea aievea și în scris...

Ne îmbrăcam în versuri, în rouă și culoare

Îți dedicam poemul, la fel îmi răspundeai

Cu toată dăruirea și dragostea ta mare...

Aveam tărâmul nostru, un colț frumos de rai !

Verdeața ierbii crudă tot admira momentul

Sublimei sărutări trezită'n dimineți...

Și'asemănarea noastră umplea iar sentimentul

Neprețuitei clipe, întregii noastre vieți !

Doamne * VASILE VOICULESCU

În vârful copacului Tău sunt o floare...

Pe cea mai înaltă ramură a lumii

Mă leagăn în talazul de azur şi soare.

Slavă Ţie că n-am rămas în temniţa humii,

Ci slobodă, spre cer, înfloritoare

Inima mea nu mai întârzîie:

Zbucneşte afară în limpezi petale

Să lege rod tainic, bob de poezie

Hrana zburătoarelor împărăţiei Tale.

Petala mi-e cu aripa rudă,

Miresme, cântec gata să s-audă.

Zâmbesc sub luceafar visarile-mi grele,

Beau apele lunii, se umflă în ele

Păunii nopţii cu cozile-n stele.

...Scuturaţi-mă vânturi mladii ori haine,

Singură moartea e o dincolo de fire

Prăpastie cu adânc de fericire.

Furtuna extazului mă va urca, poate,

Peste vamile şi stavilele toate,

Într-o pală de parfum, Doamne, pâna la Tine,

Cerul arunce-mi înapoi jos ruina.

Floarea căzută din împărăţie

A vazut Cerul şi a sărutat Lumina.

ETERNUL EMIN

Cât va mai exista frunza și culoarea de la flori,

Cât se vor plimba poeții, dar și simplii trecători...

La dragostea scrisă'n versuri omul încă va mai tinde

Cât va mai ține pământul și ziua îl va cuprinde !

Cât va mai fi un luceafăr prezent între lumea rece,

Cât vor mai zbura cocorii și porumbeii vor trece...

La iubirea cea eternă oamenii încă vor tinde

Cât va mai ține pământul și noaptea îl va cuprinde !

CICLUL REALIST AL VIEȚII

După soare apare luna, după stele zări senine,

După noapte întotdeauna lumina zilei revine !

După tristeți bucuria schimbă sensul unei vieți,

După seri melancolia se pierde prin dimineți !

După ploaie și furtună norii grei se răspândesc,

După o ceartă nebună oameni iarăși se iubesc !

După cântec și savoare vin tăcerile profunde,

După valuri reci de mare apele tremură'n unde !

După tinerețea toată bătrânii trăiesc solemn,

După un băiat o fată îi face cu mâna semn !

După întâlniri frumoase vin și crunte despărțiri,

După clipe tumultoase vin momente de iubiri !

După flori de primăvară apar frunzele crescând,

După ce foșnesc pe'afară toamna le scutură'n vânt !

După toată această joacă iarna vine cu nămeți,

După ce vârstnicii pleacă apar fete și băieți !

După plâns copilul râde, omul trist se veselește,

După ploi multe și blânde iarba deasă iarăși crește !

După femei ce's iubite bărbații vin cu o floare,

După zile obișnuite mai vine și sărbătoare !

Apoi iar noaptea se lasă, zorile revin albastre...

Și astfel se trece vremea neînțeleasă a vieții noastre !

©StMS

S'au Strămutat Poeții... * S†MS

SILENTIUM

 

Taci molcom, nu trezi nici dor

Adânc în suflet, nici fior,

Căci ele scapără şi pier

Precum luceferii din cer

Răsar ca să apună iar,

Tu taci şi ia aminte doar.

Simţirea cui să ţi-o încrezi ?

Iar când te doare să nu crezi

Că alţii te-au şi înţeles.

Un gând rostit e un eres…

Nu sparge unda de cleştar,

Tu taci şi soarbe-i vlaga doar.

Rămâi în sinea ta ascuns,

De vise tainice pătruns,

Căci visele se sting curând

Când lumea prinde glas şi când

Lumina zilei vine iar,

Tu taci şi ia aminte doar.

~ de Fiodor Ivanovici Tiutcev

A.S. Pușkin 1825 - CĂTRE K...

 

Mi-aduc aminte sfânta clipă:

Nainte-mi tu te-ai arătat.

Vedenie ce piere-n pripă,

Al frumuseţii duh curat.

Oriunde trudnic pus-am pasul

În al vieţii vălmăşag,

Eu auzeam sunându-ţi glasul,

Vedeam în vis chipul tău drag.

Trecut-au anii. În furtună

S-a risipit visul senin,

Uitat-am glasul tău cum sună,

Uitat-am chipul tău divin.

Atunci Când Am Venit În Lume * FLORIN BOGARDO

LA CĂSUȚA BUNILOR STRĂBUNI

 

La căsuța bunilor străbuni

Sunt și'acuma meri, gutui și pruni;

Iarbă verde la fel ca'n copilărie,

Le ferestre întinsă vița cea de vie

Și gardul de lemn este în picioare,

În ogradă iar străbat raze de soare,

Și'n grădină tot drepții păpușoi

Cresc la fel ca alții, cum crescut'am noi

Petrecând cărarea cea înspre pădure

De unde culesam bureți, fragi și mure

Și le înșiram pe prispa cea de lut...

Adăpam văcuța ce fost'a la păscut,

Bunica fierbea lapte cu tocmaci,

Bunicu' tăia lemne sau araci

Să aibă fasolea pe ce să se'ntindă,

Iar jos barabula țărâna să cuprindă !

La căsuța veche, a bunilor bătrâni

Din zori până'n seară harnicele mâini

Tot trebăluiau prin paravan și cămară,

Țolul de cordele scuturau afară

Și'așezau iar focul să ardă la plită

Cercuri pe tavan noaptea să trimită

Să se joace visul cu ziua de mâine,

Să se coacă bine turta cea de pâine.

Și astăzi în zori iarba are rouă,

Cocoșul mai cântă, găina se ouă,

Oile dau lapte pe la alte case,

Calul mai aleargă prin povești rămase.

Bunica doinește doar prin amintiri,

Bunicu'i departe cu'a lui povestiri

Pomii mai rodesc fructe numărate...

Dar merele pe jos rămân neadunate.