*
Dinspre pădurea seculară se zăreşte-n vale
O Basarabie ce nu-i în ţara ei…
De-atâtea ori priveam de sus agale
Prin amintiri ascunse-n flori de tei.
Iar Prutul se pierdea în zarea noastră
Când înserarea peste Zahoreni se aşeza
Într-un târziu eram ajunşi acasă,
Dar noi în drum, nu zăboveam a rămânea.
Ne adunam cu drag, pe lângă poartă,
Mai povesteam şi ne jucam în grup
Cum pot numai copiii să o facă
Până ce unul dintre noi zicea:“Mă duc.”
…Iar dimineaţa ne trezeau raze de soare,
Curcani, cocoşi şi cloşca cea cu pui
Măica pregătea de zor la fiecare
Micul dejun pe bancă, sub gutui.
Câţiva strujeni mai aduceam pe grabă
Gonind gâscanul ce în cale îmi ieşea,
Apoi îi aşezam încet pe vatră…
Şi mai vânam vreo muscă-n palma mea.
Tataia, cu desfăcătoarea în tăcere
Împrăştia uşor, din păpuşoi grăunţele;
Eu încercam să îl imit asemeni
Dar imediat săream să gonesc mâţele…
Atacul, el cu mine îl pornea:
Unul stătea la pândă, mai în spate
Iar altul, pe din faţă le pălea !
Deşi era mult mai cuminte
Cu mine se-ntrecea, fratele meu
Pufneam în râs la două-trei partide
Când mingea nimerea găini la greu…
Ne aruncam de pe căpiţa din grădină
Pe fânul proaspăt ce era adus…
Şi ne imaginam că suntem în maşină
În căruciorul doar de noi condus.
Mai după amiază, lângă prispa de la casă
Miros de ciucălăi ne-ademenea…
Măica ne chema din nou la masă,
Mămăliguţa lângă peşte-o răsturna.
Stăteam cu toţii, împreună pe afară
La radioul vechi o muzică ascultam,
Din Chişinău, se auzea o populară
Pe care tare mai apoi o fredonam.
De ce tataia uneori stătea pe gânduri
Pe lângă nuci, la poarta cea străveche ?
Măica medita şi ea prin rânduri
Citind scripturi scrise în slovă veche.
Noi nu înţelegeam atunci nimic
Din taina, în bătrâni ascunsă…
Spre seară, ne rugam din carte un pic
La colţul cu icoane, lângă uşă
Somnul ne era usor şi dulce
Cu visele plăcute ce pe feţe surâdeau
Bunicii ne spuneau câte-o poveste
Cu vulpea ce părea c-o aşteptau.
Veneau vecini iarna cu omătul mare
Moş Japcă, nenea Zaiţ şi ne priveau cu drag,
Constrânşi că eram uzi pe la picioare
Stam lângă foc să ne uscăm degrab.
Apoi iar evadam în libertatea de afară
Să fim în lumea noastră de copii,
Să facem oameni vajnici de zăpadă,
Să fim voioşi, să fim cât mai zglobii.
Din întâmplare, între scânduri se zărea
Prin gardul ce ades l-am căţărat
Câte-un bilet fragil, cu fulgi de nea
Al unei fetişcane de prin sat…
Eram chemaţi din nou la joacă
Şi nu ştiu ce era cu bieţii ţărănei
Că arătau aşa o ciudă dintr-o dată…
Doar ne purtam frumos cu ei.
Odată mers-am cu un văr de-o seamă
La un vecin, pe noapte să furăm
Vreo două piersici moi, cu multă zeamă
Şi ne-am gândit cum oare să acţionăm…
Se urcă el alene să sară peste gard
Dar nu ştiu cine dintr-o dată strigă:“Şase“!
Parcă o umbră undeva s-a arătat…
Şi iată vărul meu atârnă printre plase.
Noi izbucnim în râs şi-o luăm la fugă
El agăţat cu capu-n jos strigă:“Văleu“!
Până la urmă unul dintre noi l-ajută
Şi acela nu mai ştiu de am fost eu.
Cuminţi eram noi uneori se pare
Când eram harnici pe la colectiv
Căram mulţi saci cu grâu pe-a mea spinare
Si babele mă admirau subtil.
O fi vrând ele poate să mă aibe
Un ginere frumos, aşa model…
Dar nu ştiu ce păcate sau ce naibe
Că nu-mi plăceau ţărăncile defel…
Am fost odată vesel să prind peşte
Cu tata, cu Florin şi încă cineva.
Dar ei au prins deja vreo zece
Iar eu comic strigam:“Acuma ia“!
În apă, pluta mi se-nţepenise
Şi le spuneam ce marfă am pretins,
Dar tocmai când alături toţi venise
Eu trag din mlaştini racul ce l-am prins.
*
Desigur că-ntâmplări asemănătoare
Au fost la oameni, şi s-au tot distrat
Noi în vacanţe aveam bucurie mare
Dar nu că vom fi la ţară … aşa neapărat.
Acolo într-adevăr era destul de bine
Şi asta pe deplin, acum am înţeles
Aveam fără de grija, natura… preţuire
Bunici care acum de Sus ne mai privesc.
Cândva prin fapte, amintiri măreţe
Va străluci un soare, dar totuşi doar o zi.
O lume ce se schimbă-n generaţii
Se trece şi nu poate a mai fi…
De aceea ne păstrăm în amintire
Fiind alături de bunici fără să ştim.
Ei ne-au creat o parte din copilărie
Şi-n taina unei rugi le mulţumim.
Dovada unei ocrotiri din ceruri
Stă în memoria ce-avem spre cei iubiţi.
Avem credinţa şi avem îndemnuri
Să fim în dragoste… nedespărţiţi.
*StMS
