*
Voi cei care nu-mi sunteţi de când aţi apărut
Îmi spuneţi că sunt geniu şi înger neştiut,
O stea ce va rămâne aparte într-un piept
Bătută de orgolii în spaţiul său inert,
Purtată de uitarea care real v-apasă
Însingurată-n sine, deloc neînţeleasă…
Gonită de blesteme prin galaxii deschise
De doruri explozive, ce mai apoi sunt stinse…
Mă ridicaţi în vise, mă adoraţi la cer
Vă ridicaţi cu mine prin timpul efemer…
Şi îmi lăsaţi dorirea să moară cu lumina
Să mă prefac în piatră, s-ating sarcastic tina
S-arunc sclipiri de lacrimi, să zac trist în noroi
Privind cu jale cerul cel plin de nori si ploi…
De ce eu fost-am geniul ce am căzut în braţe
Purtat printre petale ce nu-şi pot a desface
Mireasma nemuririi… eternelelor iubiri
Când soarele încălzeşte cu palide doriri ?
O, Doamne, du-mă iară prin sferele de ceară
Cum sunt acum, prin stele… şi-am fost odinioară !
Aprinde-mi o lumină şi las-o să se stingă
Iubirea mea măreaţă în inimi s-o atingă…
Poate atunci făptura sublim mă va iubi
Când va rămâne dorul, dar eu nu voi mai fi !
*StMS
