Nici nu mai știu de când luna
Luminează noaptea întruna
Și eu stau cu draga mea,
Cu mine mai stă și ea...
Și ne privim reciproc
Singuri în același loc.
Ea avându'mă pe mine,
Eu iubind'o mult și bine
Ca un lup flămând, stătut
Prin munții înalți crescut
Tânăr, frumos; dar sălbatic,
De zile și nopți lunatic !
Nu că n'aș dormi pe stâncă
Prin noaptea tot mai adâncă,
Dar iubita mă dorește !
Dragostea mereu îi crește
Angelică și divină...
Și o țin ca pe'o regină !
De aceea nu mai știm
De când în ochi de privim !
Eu, eternul solitar !
Ea fugită de calvar,
De lumea amăgitoare...
În a lupului prinsoare.
©StMS
