Când nu vom mai fi în viaţa care trece prin stihii
Despărţindu’ne adesea pe tărâmuri prea pustii,
Ne’om preface în nori de taină şi ne vom iubi mereu
Tu vei şti că eşti cu mine şi la fel voi şti si eu…
De va vrea să ne despartă vântul vremii peste mări
Ne vom contopi mai tare, prin mai multe sărutări.
Şi purtaţi pe cer albastru, doar un Nor noi vom părea
Dăruirea noastră iarăşi prin lumini va rămânea...
Ne vom oferi sărutul luând forme din trecut
De pe vremea când ca oameni ne iubeam puţin sau mult.
Iar lumina va străbate strălucind ca într’un nimb,
Vom fi chiar deasupra lumii, dar ea nu va şti nimic…
Noaptea ne va fi odihna printre stele ce sclipesc,
Ne vom adora iubirea, ne vom spune: Te iubesc!
Dansul stelelor asemeni va aprinde un ecou
Şi pământul se va şterge devenind Limanul Nou…
Lacrimi vom trimite calde şi iubiri la nesfârşit,
Vom trezi făptura întreagă din tărâmul adormit…
Noi vom fi de’a pururi veşnici prin sărutul de pe cer,
Dimineţile cu soare ne vor fi un alt îndemn…
…Iar amiaza unei zile ce va trece diferit
Va atinge dimineaţa într-un timp nedesluşit.
Între noi va fi o formă, semn la ce am fost cândva
Rodul dragostei depline ce etern va rămânea...
Şi sărutul va ascunde în inimi purtate sus
Raza dulce de iubire ce va fi mult mai presus…
Noi o vom vedea în pace, printre buze o vom lăsa
Să străbată omenirea ce ar vrea să fie aşa…
Prin IUBIRI scăldate’n Soare vom fi veşnic într’un nimb;
Oameni vor privi acolo, dar nu vor vedea nimic…
*StMS
