DRAGOSTEA FLORILOR

Eram cândva noi doi aidoma împreună

Pe același sfânt tărâm și'același paradis !

Ziua zâmbeam la soare, noaptea visam la lună

Purtând îmbrățișarea aievea și în scris...

Ne îmbrăcam în versuri, în rouă și culoare

Îți dedicam poemul, la fel îmi răspundeai

Cu toată dăruirea și dragostea ta mare...

Aveam tărâmul nostru, un colț frumos de rai !

Verdeața ierbii crudă tot admira momentul

Sublimei sărutări trezită'n dimineți...

Și'asemănarea noastră umplea iar sentimentul

Neprețuitei clipe, întregii noastre vieți !

Doamne * VASILE VOICULESCU

În vârful copacului Tău sunt o floare...

Pe cea mai înaltă ramură a lumii

Mă leagăn în talazul de azur şi soare.

Slavă Ţie că n-am rămas în temniţa humii,

Ci slobodă, spre cer, înfloritoare

Inima mea nu mai întârzîie:

Zbucneşte afară în limpezi petale

Să lege rod tainic, bob de poezie

Hrana zburătoarelor împărăţiei Tale.

Petala mi-e cu aripa rudă,

Miresme, cântec gata să s-audă.

Zâmbesc sub luceafar visarile-mi grele,

Beau apele lunii, se umflă în ele

Păunii nopţii cu cozile-n stele.

...Scuturaţi-mă vânturi mladii ori haine,

Singură moartea e o dincolo de fire

Prăpastie cu adânc de fericire.

Furtuna extazului mă va urca, poate,

Peste vamile şi stavilele toate,

Într-o pală de parfum, Doamne, pâna la Tine,

Cerul arunce-mi înapoi jos ruina.

Floarea căzută din împărăţie

A vazut Cerul şi a sărutat Lumina.

ETERNUL EMIN

Cât va mai exista frunza și culoarea de la flori,

Cât se vor plimba poeții, dar și simplii trecători...

La dragostea scrisă'n versuri omul încă va mai tinde

Cât va mai ține pământul și ziua îl va cuprinde !

Cât va mai fi un luceafăr prezent între lumea rece,

Cât vor mai zbura cocorii și porumbeii vor trece...

La iubirea cea eternă oamenii încă vor tinde

Cât va mai ține pământul și noaptea îl va cuprinde !

CICLUL REALIST AL VIEȚII

După soare apare luna, după stele zări senine,

După noapte întotdeauna lumina zilei revine !

După tristeți bucuria schimbă sensul unei vieți,

După seri melancolia se pierde prin dimineți !

După ploaie și furtună norii grei se răspândesc,

După o ceartă nebună oameni iarăși se iubesc !

După cântec și savoare vin tăcerile profunde,

După valuri reci de mare apele tremură'n unde !

După tinerețea toată bătrânii trăiesc solemn,

După un băiat o fată îi face cu mâna semn !

După întâlniri frumoase vin și crunte despărțiri,

După clipe tumultoase vin momente de iubiri !

După flori de primăvară apar frunzele crescând,

După ce foșnesc pe'afară toamna le scutură'n vânt !

După toată această joacă iarna vine cu nămeți,

După ce vârstnicii pleacă apar fete și băieți !

După plâns copilul râde, omul trist se veselește,

După ploi multe și blânde iarba deasă iarăși crește !

După femei ce's iubite bărbații vin cu o floare,

După zile obișnuite mai vine și sărbătoare !

Apoi iar noaptea se lasă, zorile revin albastre...

Și astfel se trece vremea neînțeleasă a vieții noastre !

©StMS

S'au Strămutat Poeții... * S†MS

SILENTIUM

 

Taci molcom, nu trezi nici dor

Adânc în suflet, nici fior,

Căci ele scapără şi pier

Precum luceferii din cer

Răsar ca să apună iar,

Tu taci şi ia aminte doar.

Simţirea cui să ţi-o încrezi ?

Iar când te doare să nu crezi

Că alţii te-au şi înţeles.

Un gând rostit e un eres…

Nu sparge unda de cleştar,

Tu taci şi soarbe-i vlaga doar.

Rămâi în sinea ta ascuns,

De vise tainice pătruns,

Căci visele se sting curând

Când lumea prinde glas şi când

Lumina zilei vine iar,

Tu taci şi ia aminte doar.

~ de Fiodor Ivanovici Tiutcev

A.S. Pușkin 1825 - CĂTRE K...

 

Mi-aduc aminte sfânta clipă:

Nainte-mi tu te-ai arătat.

Vedenie ce piere-n pripă,

Al frumuseţii duh curat.

Oriunde trudnic pus-am pasul

În al vieţii vălmăşag,

Eu auzeam sunându-ţi glasul,

Vedeam în vis chipul tău drag.

Trecut-au anii. În furtună

S-a risipit visul senin,

Uitat-am glasul tău cum sună,

Uitat-am chipul tău divin.

Atunci Când Am Venit În Lume * FLORIN BOGARDO