DUET DE GÂNDURI

SN
O nouă zi plină de încercări
Privesc la ieri cu fine remuşcări.
Mă întreb: De ce ? Parcă’nadins…
Puterea lacrimilor m’a învins !
O schiţă de surâs am încercat să cat
În sufletu’mi amar şi apăsat...
Dar m’am luptat şi’am dat din mine tot
Şi’am înţeles sensul cuvintelor “nu pot”.

StMS
Atunci, probabil, printre nori de zi
Ai înţeles ce înseamnă a trăi…
Surâsul tău spre Soare l’ai trimis
Ca roua unei flori din Paradis.
Ai cunoscut un Cer şi doruri multe
Prin picături ce te’au atins atunci, tăcute…
Ai înţeles că toate au un sens şi’s cu putinţă
Când eşti cu Dumnezeu… și ai credinţă !

SN
Mă închin măreţului talent
Şi să ştii, nu îţi port pică…
Însă în faţa unui astfel de vers
Mă simt atât de mică !

Mi’e dor de zilele cu soare,
De’o şoaptă caldă, o îmbrăţişare…
"Doamne, mi’e dor de fericirea adevărată
Şi mă întreb, oare… am să o simt vreodată ?!
Le las pe toate în voia Ta acum
Şi mă ridic, pornesc din nou la drum.
Nu mă opresc din calea ce’am purces
Fiindcă ştiu că mai am mult de mers !"

Mă gândesc acum la picături de ploaie,
La fulgi de nea superbi, la straşnica ninsoare.
Te întreb: În toate acestea e’o diferenţă oare ?

În fiecare vers găsesc ceva aparte
Mă emoţionează; îmi înlătură lumescu’…
Chiar dacă nu apari în vreo carte
În lumea mea, tu eşti un Eminescu !

StMS
Pe lângă fulgii cei de nea
Şi picături de ploaie
Ai apărut în viaţa mea
Senină şi vioaie…
Nu mai contează ce timp este
Când sufletul e fericit !
Te prind încet, într’o poveste
Ca un Luceafăr… amintit.

Când picături de ploaie cad
Iar Soarele priveşte
Un strop atunci e diamant
Ce tainic străluceşte...
Durerea unor fulgi de nea
Pulsând prin albul vieţii
Va încălzi mai sus, o Stea
Sclipiri noi să reverse.
Tot astfel când al nostru vis
Umbrit va fi de noapte
Vom regăsi un Paradis
În ziua de aproape !
Icoana tristă a unui timp
Va prinde strălucire
Când faptele vor fi un nimb
În cuget şi simţire.

Diferenţa nu’i în vreme,
În zidiri care se trec.
Ea este ascunsă’n semeni
La oameni ce înţeleg.

SN
Răspund cu aceeaşi fericire
Cu suflet sincer şi curat
Având poemul în simţire
Sperând că fără de păcat !
Geniule, rămân mută de uimire
Căci nu sunt vrednică s’ascult
A versurilor glăsuire
Deci, iartă’mă… nu pot mai mult.

StMS
Dar poţi destul; nu te sfii
Cu mine în versuri a vorbi !
Probabil timpul nu’ţi dă pace
Petale multe a desface…
Din crinul tău necercetat,
Din versul tău cald şi curat.
Oricum ar fi, îţi mulţumesc !
M’ai ajutat să mai zâmbesc.
De aceea îţi trimit o Stea
Să lumineze calea ta !
O rugă mică şi smerită…
Nufărul alb să mi’l atingă !

SN
Copil al nemuririi din suflete alese
Din prima zi a vieţii mă faci prizonier.
M’asemeni unor flori de Dumnezeu culese…
Îmi spui cu dulci cuvinte iubire să ofer !
Dar cui ? Poetule de rând...
Te întreb, oare ţie !?
Luminii celei de viaţă dătătoare...
Inocență te'aș numi în al meu gând !
Un lucru doresc din viaţa'mi trecătoare
Aş vrea să păstrez această rară floare
Ce se numeşte – copilărie…
"Te rog, Doamne, fă să rămână vie !"
Să îmi cuprindă tainic fiinţa ne'nsemnată,
Iar sufletu'mi sensibil, în lumea colorată
Refugiu să'şi găsească păşind printre copii
Ce veşnic te amuză prin felul lor de'a fi !

StMS
De'am fi copii nu ne'am gândi la nori
Ce printre stele se avântă uneori…
Am fi doar îngeraşi zâmbind la soare
Zburdând prin flori în lumea trecătoare.
Şi am culege picuri din avânt
I'om preschimba'n steluţe rând pe rând.
Iar Soarele va tinde a sa sclipire
Sfinţind zidirea toată în strălucire !
Am fi doar îngeri buni pe culmi divine
Fără să ştim de rău sau de mai bine…

SN©StMS