Dacă tăcerea ar domni
Peste tumultul vieţii,
Iar lumea nu ar mai vorbi
În zorii dimineţii
Raze de pace vor veni,
Curate năzuinţe
Care în bine vor schimba
Deşartele credinţe...
Cuvântul răsărit din patimi
Ce sună trist când e rostit
Poate trimite printre lacrimi
O stea; să cadă’n infinit.
Iar strălucirea ei din ape
Când noaptea în mare o primi
Ar mai putea veni aproape,
Dar ea încet nu va mai fi.
Gonită de cuvinte repezi,
Stropite de un vechi regret
Se va înălţa peste luceferi
Însingurându-se inert.
În dorul ei de veacuri albe
Ce-a aşteptat iubind tăcut
O vorbă doar la întâmplare
Va îndepărta-o şi mai mult.
În interese întunecate
O dragoste - a fost numit:
Un timp pierdut, vorbe deşarte,
Viclean respect şi depăşit.
Şi pentru ce atunci în viaţă
S’arăţi cuvinte de prisos
Când peste ele apune ceaţă
Prin dezmierdări fără de rost ?
Mişcări în suflete stinghere
Doar de odihnă şi păcat
Se rătăcesc privind în urmă
Spre noi izbânzi care’au urmat.
Şi vorba este înşelare
Atunci când nu s’a renunţat
La egoism şi alintare,
La propriul vis ce s’a schimbat.
Dacă tăcerea ar domni
În zorii dimineţii
Lumina zilei va veni
Peste tumultul vieţii...
Tăcerea este rugăciune,
Însingurare într’un nimb
Ce pregăteşte vorbe bune
Rostite paşnic şi la timp.
.jpg)
