Cu cât avântul preponderent se ridică mai mult la nivel social cu atât șansele de viață liniștită se diminuiază, iar sufletul neexperimentat în tainele duhovniciei se pervertește în lupta sa spre viața de virtute.
Responsabilițățile pot împiedica buna evoluție în trăirea spirituală, mai ales atunci când respectivul individ are un caracter vicios și lipsit de discernământ.
În general cristianul întotdeauna caută viața pașnică, cea care îi descoperă prin Dumnezeu calea, lumina și soluția potrivită rezolvării oricărei probleme lăuntrice și cotidiene.
Omul, prea puțin poate ajuta altora daca mai întâi nu s-a ajutat pe sine sau dacă cel puțin nu și-a dat seama convins pe deplin că oricând soluția oferită altora e de fapt o întreprindere sigură dusă la bun sfârșit dacă ar fi să fie aplicată sieși.
Viața cristiană începe cu frica de Dumnezeu, adică cu conștiința că Atotcreatorul e peste tot omniprezent și El ca un Părinte Iubitor și Atoateștiutor poate oricând pedepsi indirect prin tot felul de evenimente nefaste din viața noastră.
Această conștiință e începutul adevăratei înțelepciuni pentru că prin autenticitatea smereniei omul poate parcurge drumul spiritual în adevăr și poate apoi să înțeleagă într-o anume parte dragostea indisolubilă a Creatorului.
Cei care și-au croit avântul prea devreme în acțiuni diversificate spre iubirea în duh nevindecându-și mai întâi pornirile incorecte ale propriei ființe au conceput o dragoste falsă, închipuită; chiar dacă după părerea lor au considerat-o dumnezeiască. Aceștia au ajuns să-și însușească fără să-și dea seama idei și păreri contrar adevărului cristic înfăptuit și propovăduit de urmașii aleși ai Mântuitorului Iisus Hristos.
Progresul spiritual se parcurge din putere în putere; de la o taină la alta; de la modestie la smerenie, de la respect la prețuire, de la înțelegere până la înțelepciune...
La un trai lipsit de mari responsabilități șansele de remediere interioară pot fi mai accentuate dacă s-a înțeles bine această poziție socială și respectiva persoană nu a surclasat moral pe oamenii cu program cotidian supraîncărcat.
Într-un aspect idealist rarisim, oamenii, indiferent de statutul lor social pot conlucra la binele lumii înconjurătoare doar sub inspirație divină; iar într-o măsură uimitoare cei care au cunoscut treptat că inteligența nu poate lua locul înțelepciunii, pot duce cu siguranță prin credință desăvârșirea la cea mai frumoasă împlinire.
Aceștia din urmă pot cu adevărat mulțumi omenirea pentru că prin inteligența lor sfințită se descoperă și altfel puterea atotlucrătoare a Lui Dumnezeu.
Printr-o viață cristică exemplară doritorii de poziții înalte și responsabilități vor putea să-și îndeplinească scopul, nu din supremație sau slavă deșartă, ci din dorința altruist-mântuitoare, conduși de providență la îndeplinirea misiunilor spre care
într-adevăr au fost chemați.
*StMS
