Se oglindește luna în apa cea tăcută...
Deasupra, pe o stâncă statuie m'am făcut
Privesc lumina nopții cum tremură în undă
Primind lacrima rece căzută din trecut.
Adie vântul trist pe fruntea mea de piatră
Pe valul nevăzut luceferi mă ating
Îmi spun că voi fi sus prin galaxii, odată
Când prin această lume eu n’am să mai exist.
Alături o făptură încremenită'n vise
A îmbogățit pădurea rece dorințelor ei vii
Stă rugătoare încă cu brațele întinse
Deși de'acum acolo și șoaptele's pustii.
