Atâta dor ținut în frâu
Va creşte peste noapte
Ca apa dintr-un tainic râu
Prin stânci ce-s dărâmate…
Și când dorința se va umple,
Iar îndoieli n-om mai avea
Vom evada prin ape care
La noi s-au revărsat deja.
De-atâta dor scăldat în fluvii
Nu vom gândi să năvălim
Și îmbrățişați ca nimeni alții
Noi s-ar putea să ne trezim…
Apoi izvoare noi vom face
Prin stânci ce mult au aşteptat
Curgând prin lacrimile noastre
În inimi cu pământ curat…
Și ochii tăi vor plânge paşnic
Pe obrazul meu prea obosit…
Ai mei îți vor reda lumina
Să vezi real pe cel iubit…
Natura toată va surâde
Și păsările vor cânta
Și păsările vor cânta
La cerul nostru cel albastru
Fără să ştim, noi vom zbura…
Iubirea noastră înlănțuită
Se va deschide mult prea mult
Va trece o veşnicie poate,
Dar pentru noi… doar început.
*StMS
