Am supărat un înger şi inima’mi suspină…
Durerea îmi aduce mâhnire în priviri,
Luminătorii plâng nemaiavând odihnă
Și lacrimi îmi inundă, frumoase amintiri.
Am supărat un înger şi inima’mi’e tristă…
În zborul lui de veacuri, puţin s’a odihnit;
Dar a mea tresărire confuză şi grăbită
A împrăştiat în mersu’i făclii ce l’au rănit.
Am supărat un înger şi lacrimi îmi brăzdează
Obrazul meu de piatră, în drumul lor tăcut…
Apoi căderea lor pe buze mi se’aşează
Rodind secătuirea ce’mi arde şi mai mult.
Am supărat un înger şi noaptea e în mine…
Aş vrea să’l văd din nou înalt strălucitor,
Străjuitor al păcii şi dragostei divine
Pe aripile vieţii, frumos luminător!
*StMS
