*
Dintre sutele de aripi aruncate în ceruri limpezi
Pe o rază despărţită de al umbrei asfinţit
Se desprinde anotimpul fericirilor depline
Şi contemplă iarăşi zborul prin eterul de granit.
Colosal sau mediocru, prins în galaxia albă
Printre miile de stele care-şi sting lumina lor
Se adapă-n întuneric cu iluzia diformă
Negăsindu-şi realitatea în al vieţii trist decor.
Arborii cu multe nume tremură de bucurie
Şi-şi îndreaptă decăderea prin al lor frunziş curat
Iar peste furtuni şi geruri, într-o nouă armonie
Vârful şi-l lipesc de ceruri prin extazuri de smarald.
Mândrul soare îi sărută prin sclipiri de verde aprins,
Îşi străbate raza vie printre lacrimi în tăcere.
Păsări călătoare cântă şi acolo poposesc
Să-şi dorească fiecare înc-o nouă revedere.
Dar făptura nevăzută se preface iar în steaua
Care-şi frânge dorul sacru în al erei ideal,
Cu dorinţa înnăscută caută desăvârşirea
Într-un nume ce nu este decât sunet de cristal.
Privirea azi e senină... mâine fum de împliniri
Căutându-şi focul care pâlpâia inexistent
Într-o flacără de vise ce doar plânge şi suspină,
Încă mai purtând speranţa prin eterul cel inert.
E văzut sau nu mai este printre oamenii de rând
Printre sfinţii din pustie adormiţi în ruga rece.
Lanţurile libertăţii l-au izbit pe acest pământ
Între trandafiri cu spini, într-o lume ce se trece.
De acolo cerul pare mai albastru decât apa
Unde gândul oglindeşte simţămintele adânci,
Prin puterea înălţării tot oceanul îl străbate
Trezindu-se dimineaţa naufragiat pe stânci.
Acestea-l privesc cu jale, înţeleg şi-l preţuiesc.
Prin tăria firii sale tot seninu-i orizont !
Îl încântă cu răcoarea şi mi-l odihnesc agale
Dar prin umbra străvezie, nici ele nu-l recunosc.
Mai departe în drumul vieţii, tot legat de vânt cu praf,
Printre sutele de pietre care-au fost odată stele
Doar visarea îi rămâne al odihnei împărat
Şi speranţa că odată aripi vor ieşi din ele.
Regăsiri prin anotimpuri, zborul paşnic şi curat
Prin eternitatea care va topi timpul în lume.
Toate vor primi ofranda cerului imaculat
Iar făptura va renaşte în al dragostei renume !
Până atunci robia sorţii va surâde în nopţi deşarte
Într-un spaţiu fără reazem, efemer şi deprimant
Oameni vor rosti aievea nume tot mai întinate
Printr-un foc care va arde tot ce-n viaţă s-a creat !
Mai de sus, Lumina caldă va privi un om străin
Pe acel care misterul l-a purtat necunoscut,
Iar prin sferele de pace într-o lume tot mai nouă
Steaua se va înălţa asemeni cum a fost şi mai demult !
Un trandafir trist, necules...
O stea numită... *StMS
