Zilele trec, zilele vin și timpul parcă dispare constrâns de propria-i repezeală pe care omul i-a oferit-o în dar accidental datorită implicărilor multiple cotidiene. O alergare spre necunoscutul din viitor cuprinde năzuința fiecăruia purtând dorința de împlinire sau evadare din prezentul ce devine uneori pătruns de saturație. Fiecare trăiește cu surpriza zilei de mâine ce va încânta sau va surclasa nevăzut starea de spirit compromisă, uitată sau marginalizată...
Efectul notoriu al întâmplărilor neprevăzute face pe om să tresalte în bucuria vieții când soarele matinal răsare chiar și printr-un zâmbet sau pentru un minut, dar să și cugete la tristețea care poate fi aproape sau trecută la câteva ore de asfințit. Limita cuprinde universul creat în gratitudinea libertății dăruite de Dumnezeu, decăzută din firea inițială și astfel imensitatea misterului lăuntric este închis într-o deschidere punctuală. Acesta este dramatismul actual nerecunoscut sau neînțeles de făptura care dintr-o iubire absolută a luat ființă și asemenea dintr-un atașament plin de afecțiune s-a autodelimitat prin spații de timp.
Datorită curiozității elemente nesemnificative de natura umană au fost create, nu descoperite, toate acestea desfășurându-se în corelare cu negativismul ce mai demult a apărut din dorința de a cuprinde taine care nu se conformau rânduielii divinității. Haosul acesta a poluat universul plăsmuit într-o frumusețe edenică, transformându-l într-o continuă preschimbare. Atunci a apărut timpul ca o salvare, dar și ca o povară pentru existența umanității. Obișnuința l-a făcut indispensabil în viața de rând, convertind firea fiecărui om zi de zi în măsura liberei sale alegeri. Faptul incontestabil că trecutul, prezentul și viitorul străjuiesc etapele vieții este cel mai elocvent argument că manifestările sufletului format ca o scânteie a dumnezeirii nu se pot opri în dimensiunea și sfera acestei lumi... Vor avea continuitate dincolo, în originile energiei fără de început, într-un etern prezent, acolo unde timpul nu are cum a exista ! Paradoxal pentru unii, dar destul de evident pentru cei a căror legături cu divinitatea nu au fost contopite în... timp.
Așadar măsura timpului oricât ar fi de repezită din cauza naturii umane pervertite, poate aduce vizualului interior un răsărit de soare la un asfințit sau apusul unui ideal printre primele raze sau ore ale dimineții.
*StMS
*StMS
