Eu sunt Iubirea care trăiește într-o făptură
Miozotis retras, de Dumnezeu ales…
Eu port un Candelabru de gheață și căldură
Și-n flori din anotimpuri, mereu am fost cules.
…Dar mă prefac adesea în stea strălucitoare,
Mă înalț înspre Lumină prin Îngerescul Dor,
Apoi cutreier marea purtând a mea odihnă
Pe valurile vieții, la omul trecător.
În munții singuratici mă regăsesc adesea
Și Taina mă cuprinde prin Sfintele Doriri.
Ating zăpada rece și iată… strălucește !
Asemeni ca și Steaua ce stă la Înălțimi…
Apoi, spre dimineață ascund a mea Lumină
Și asemenea devin cu omul muritor…
Mă văd iar printre oameni, în altă zi senină
