Era o dimineaţă senină, plăcută şi frumoasă
În armonia căreia păsările trezite la viaţă
Îşi cântau fericirea până departe...
M-am fost trezit şi eu dintr-un vis lung şi dureros,
Iar certitudinea aceasta mă convinse
Când vocea lui tata mă întâmpină din nou părinteşte
Alături de prezenţa sa, care, o Doamne,
Parcă ce mult îmi lipsise...
M-am gândit în primul moment să-i povestesc visul,
Dar cum oare să-i spun că tocmai el murise
Şi că trecuse atâta timp în care această realitate
Parcă prinsese deja rădăcini ?
Am preferat să nu-i spun nimic,
Bucurându-mă în sine că totul a fost doar un vis.
Am început să vorbim de-ale noastre
Despre mama, despre Florin
Şi bântuit încă de falsitatea trecutei realităţi
Îi purtam tatei o deosebită grijă, vorbindu-i cu drag
Şi propunându-i să mergem oriunde va vrea el.
Totul era real
Şi uneori trăiam cu frica unui alt vis
Din care cu anevoie mai poate fi trezit cineva.
Marcat de puterea durerii dominante
Într-o zi i-am spus lui tata despre tot ce mă apăsa pe suflet,
La care el zâmbind şi strângându-mă la piept mi-a spus:
”Priveşte-mă Cristi, sunt în viaţă !”
...Toate indoielile mi se risipise.
Au urmat apoi clipe frumoase petrecute în familie,
Povestiri şi glume plăcute între mama şi tata
...Aşa cum era odinioară.
Plimbări şi priviri dragi în care uitarea şi durerea
Nu-şi mai puteau întinde stăpânire pe veci,
Orice s-ar mai fi întâmplat.
Cuprinşi de bucuria familiară a unei noi zile fericite din viaţă
Am adormit înspre seară obosit, dar împăcat.
Dimineaţa următoare m-am trezit
Brăzdat de un sentiment amar,
În lumea asta trecătoare,
La lumina unei zile
Ce nu va putea vreodată
În trecut a se întoarce.
Începuse să plouă în fiinţa-mi singuratică
Şi în fiinţa acestui timp lipsit de esenţa adevăratei bucurii.
Iar tata, din nou nu mai era.
- 2011 -
Iarnă …
Venisem prin vifor şi zăpadă
Răpus de osteneală
Purtând în adânc dorirea mea eternă
Înconjurată de tăcere şi multă aşteptare .
Acelaşi locaş trist , zăvorât în singuratate
Speram ca întotdeauna
Să aducă prin minune mâhnirii mele
Puţină mângâiere …
Am intrat .
Şi inima mea a simţit o bucurie
Pe care doar în zilele copilăriei o mai regăseam .
În colţul camerei o lumină îţi lumina
Cartea de rugăciuni în care tu citeai .
Erai acelaşi copil cuminte pe care nu-l mai văzusem demult ,
Din ziua în care am murit lumii …
Erai trist .
Aparent liniştit ,
Iar durerea sufletească , dorul tău
Nu ţi-ar fi fost descoperit decât numai de cineva
Care într-adevăr ştia să te iubească .
Eram împreună .
Dorul tău era de fapt dorul meu .
Şi fericirea era aproape …
Când oare Dumnezeu ne va dărui Învierea
Numai întru sfinţenie şi bucurie ?
- 2010 -
*
Azi dimineaţă,
Înainte de a mă trezi am avut un vis frumos .
Tu erai copil , aşa cum te-am lăsat la 13 ani ,
Iar eu parcă am venit de undeva departe
Cuprins de dragostea lui Dumnezeu ,
Ţi-am împărtăşit a mea iubire, îmbrăţişându-te frăţeste
Iar tu ai devenit fericit pe deplin
Căci aşteptarea ta îndelungă luase sfârşit .
Am vorbit cuvintele vieţii
Fără ca timpul să mai poată a trece .
Tristele mele amintiri mi le-ai preschimbat
În sentimente pline de lumină .
Eram în pământul sfânt ,
În Locaşul Iubirii eterne …
Soarele dimineţii răsărea deja , iar lumina razelor sale
Ne umplea de binecuvântată fericire …
I-am mulţumit lui Dumnezeu pentru acest vis .
- 2009 -
Ocroteşte-ne Doamne , pentru multa Ta milostivire
Şi dăruieşte-ne
Bucuria Vieţii veşnice .
Amin .
