O MIE DE PIEDICI ÎN CALEA IUBIRII

De departe, în asfinţituri, noi luceferi se destramă

Împărţind prin labirinturi stele multe, iar cu teamă

În sclipirea lor tăcută, în al vieţii univers

Pe o frumuseţe mută, doar în cântec şi în vers.

De acolo, în spaţii vaste plâng priviri prin dorul sfânt

Îngeri cu aripi şi aştri strălucind peste pământ.

Se oferă incandescenţei palizi, veşnici iubitori

Părăsind în tihnă lumea cu ai ei mulţi muritori

Şi se alătură splendorii ce viază-n galaxii

Îşi împărtăşesc iubirea prin o mie de stihii

Ce cuprind eternitatea neschimbatelor simţiri

Dansul stelelor îi cheamă prin înaltele trăiri:

”Nu mă mai cobor în lume” zice un luceafăr trist.

”Doar aici e nemurirea, doar aici pot să exist !”

Însă palida garoafă îngrădită în ţărână

Îşi trimite amintirea stelei, ca să mai rămână

La vedere, măcar noaptea să-i zâmbească-n străluciri:

”Doar pământul mă mai ţine nedoritelor loviri !

Îţi trimit mireasma caldă a făpturii care sunt

Nu pot fi nicicând ca tine, tu luceafăr cu avânt !

Aşa mi-a fost dat să fiu, priponită-n rădăcină

Dar cu toate astea gândul mă preschimbă în lumină !

Şi de-atâtea ori catarge pe corăbii plutitoare

Arătat-au încă semnul de curând plecării tale !

Mi te port fiinţei mele în cântec şi osanale

Ai putea de sus de acolo, să mă mângâi pe petale...

Doar aşa mi-adie visul prins şi el ca mine-n glastră

Doar aşa misterul nopţii l-aş privi de la fereastră

Cum se-ncruntă nepăsării, astei lumi zidită-n piatră

Cum ar vrea să se răzbune pe durerea asta toată !”

Prin ecouri de lumină, la înălţimi ce s-au aprins

O stea iarăşi se desprinde din cerul ce i s-a stins

Si se face căzătoare pe o mie de greşeli

Fulgeră grăbit fereastra şoaptelor ce i-au fost ieri:

”Aş putea să-ţi aprind lampa, să te prind în steaua mea

Dar menirea-mi pune piedici. Nu te voi putea avea !

O văpaie de lumină te va arde în surghiun

Prea apropiat de tine, te voi face toată... scrum.

De aceea în văzduhuri fug şi-mi plâng iar a mea stare

Dar durerea mea te-adapă, ploaia mea ţi-e alinare.

Fiindcă atâta drum pe cale iar mai vin şi iarăsi plec

Îmi duc dorul tot în spaţii şi în el singur mă înec...”

Grandiosul cer funebru asfinţitul a pierdut

Noaptea-şi ţintuie mantaua prin eterul trist şi mult

Norii întemeiază piedici, graniţe între iubiri

Dorul le străbate aievea cu mai multe reveniri.

Se răsfrâng în parte norii alungaţi de raze noi

Garoafa-şi ridică pleoapa murdărită de noroi.

Iar lumina o pătrunde în fiinţa ei slăbită

Îi mai cade o petală ce în vis i-a fost rănită.

”Câte ploi înspre furtună şi oricât mi-ar fi de greu

Steaua mea neliniştită ! Eu te voi iubi mereu !

Pe orice petală frântă îmi voi naşte al meu rod

Cu splendoarea ta cea sfântă mă vei ţine-n al tău loc

De nu ştii, de-ţi moare clipa marii iubiri ce-ai avut

Dorul meu te va întoarce la înălţimea de demult !

Despărţiţi în timp de spaţiu, de idei sau reci fiori

Vom rămâne împreună chiar şi-aşa, de multe ori

Mii de clipe urgisite de vor vrea să ne despartă

Eu de aici şi tu de-acolo, ne vom mai vedea... o dată !

Până-mi vei cădea alături răpus în a mea ţărână

Sau mă vei-nălţa la tine, dragostea mea să-ţi rămână

O arvună a Iubirii dincolo de timp şi gând

Fără existenţă în lume, fără apă şi pământ.

Undeva în cerul care nu sunt nori şi nu e vreme

Unde numele tău sacru are cine să ţi-l cheme

Pe cărări diamantine ce veghează-n strălucire

Calea vieţii viitoare cuprinsă doar în Iubire !”

*StMS

Cum Ploua Azi Peste Iubirea Noastra * STELA ENACHE & FLORIN BOGARDO

               

ATÂTA DOR ...

Atâta dor ținut în frâu

Va creşte peste noapte

Ca apa dintr-un tainic râu

Prin stânci ce-s dărâmate…

Și când dorința se va umple,

Iar îndoieli n-om mai avea

Vom evada prin ape care

La noi s-au revărsat deja.

De-atâta dor scăldat în fluvii

Nu vom gândi să năvălim

Și îmbrățişați ca nimeni alții

Noi s-ar putea să ne trezim…

Apoi izvoare noi vom face

Prin stânci ce mult au aşteptat

Curgând prin lacrimile noastre

În inimi cu pământ curat…

Și ochii tăi vor plânge paşnic

Pe obrazul meu prea obosit…

Ai mei îți vor reda lumina

Să vezi real pe cel iubit…

Natura toată va surâde 
Și păsările vor cânta

La cerul nostru cel albastru

Fără să ştim, noi vom zbura…

Iubirea noastră înlănțuită

Se va deschide mult prea mult

Va trece o veşnicie poate,

Dar pentru noi… doar început.

*StMS

Fly Away * BAD BOYS BLUE (romanian)

              

Euro Disco In The 21th Century * I Love Italo

Lonely Weekend * BAD BOYS BLUE (romanian)

              

INTERNETUL - PARADIS, BUSINESS SAU CONTAINER VIRTUAL

Deși internetul poate fi în același timp și container de imoralități, 

dar și vistierie de lucruri bune și frumoase, 

ceea ce-l face special și atractiv este faptul că are capacitatea universală de a oferi 

fără a cere neapărat ceva în schimb. 

Și dacă ți se oferă necondiționat, în același fel vei putea și tu dărui. 

Așa e legal, liber și corect. 

*StMS

Vatoped Byzantine Choir + MOUNT ATHOS

                       

DE LA POEZIA CU RITM LA ZGOMOTUL DE INSTRUMENTE

          Pornind de la etimologia cuvântului ”muzică” mousa, în greaca veche însemnând ”dimensiune spirituală”, oricine trebuie să fie de acord că originea acestei arte își are începutul în sferele mai puțin întunecate sau mai deschise ale omului cu divinitatea. Dacă agnosticul încă mai poate oferi sentimentului șansa trăirilor mărețe, ateul convins atinge doar iluzia unor bucurii puse la punct, egoiste și efemere. Ridicat forțat de idei mărginite, acest fel de om rămâne prizonierul propriei gândiri și muzica nu face altceva decât să-l întristeze sau să-l înnebunească și mai mult.

            Spiritul fiind prin excelență de natură dumnezeească totdeauna încearcă să se ridice la origine, dar acest parcurs vertical poate fi catapultat prea direct și incorect ceea ce poate tulbura și mai mult lăuntricul ducându-l în confuzie, însă la fel, susținut de echilibrul bunei transformări poate urca liniștit sau hotărât la spații coerente unde e posibil să mai fi fost cândva. Odată cu evitabila cădere a firii umane în tărâmul întunecos al viciului s-a trezit în suflet dorința omului de revenire la bine, iar această încercare a luat mai multe aspecte, cel mai adesea concretizându-se în rugăciune, poezie și cântec.

           Atât timp cât dorința a fost statornică în bine, revenirile cu succes au descoperit imnuri de bucurie, însă pe de altă parte disperarea și ambiția prea exigentă a indus acestui mod de împărtășire sentimentală stări care au înlocuit liniștea cu resemnarea sau răzvrătirea. Astfel au apărut sunetele tribale care mai târziu s-au ”civilizat” în stilul rap sau hard... de metal.

          Profunzimea muzicii clasice a uimit generații întregi de melomani, firi căzute undeva între cer și pământ, dar fiindcă multe piese muzicale își aveau inspirația în natura plină de frumusețe și în sentimentele nobile ale compozitorilor au contribuit benefic în viața omului de rând. Nu întâmplător unii artiști au fost înzestrați cu daruri muzicale încă de la o vârstă fragedă, iar alții au scos câteva melodii geniale care au și vor avea considerație pentru totdeauna, saturația fiind deznodământul inspirației vicioase-egoiste, ingredient preconceput care nu-și are existența în lumina acestor genii adevărate. Cu toate că acest clasic a fost în istoria muzicală cel mai prezent în audiție și cel mai la îndemână stărilor de suflet, totuși doar muzica bizantină a avut meritul schimbărilor profunde și corecte în viața spirituală a oamenilor, celelalte curente bisericești de tip gospel contribuind doar la o anumită sensibilitate și părere în legătură cu Dumnezeu. Același lucru s-a întâmplat mai târziu în muzica ușoară, cunoscută internațional în genuri variate precum: blues, pop, disco... Categorie de muzică care datorită multitudinii de stil s-a axat liric și sentimental pe aspectul romantic, curent al iubirii ce îmbină erotica cu amintirile. Piesele ce s-au încadrat în spațiul unui idealism dincolo de limitele timpului au avut succes, dovadă că muzica poate trece dincolo de orizontul văzut, însă nu neapărat la înălțime.

         Cel ce cântă sau ascultă muzică urcă sau coboară într-o dimensiune pe care singur și-o alege. Unii spun că muzica este vocea sufletului, dar poate fi în același timp și glasul conștiinței care se conformează stării de spirit. Anumite rezonanțe ce încântă ascultătorul trec prin lăuntric, dar obârșia inspirației nu poate fi programată matematic, pentru că aceasta se oferă din spațiile nepătrunse sau pierdute ale eterului. Sentimentul de recunoaștere bucură spiritul, semn că undeva a mai trăit această stare. Inspirația se oferă, nu aparține individului, tocmai pentru că trăirea sa a corelat între lumină și întuneric. De aceea majoritatea artiștilor cramponați în ideea de câștig cu așa zisele premize ale drepturilor de autor își pierd la un moment dat simțul nobil de a mai concepe ceva care să nu fie contaminat de saturație.

         Muzica în decursul ei istoric a suferit transformări majore conform stărilor de spirit din ce în ce mai decăzute. Astfel o sursă de lumină din ce în ce mai acoperită de faimă și interese personale a devenit umbră difuză care a alterat și inspirația. Fiecare a luat de acolo de unde a simțit. Și pentru că a cădea e mai ușor decât a urca, noile generații răpuși în neputința revenirii la bine au descoperit lumini artificiale care să le strălucească în viață. Profunzimea curată s-a preschimbat în nesimțire antrenantă, iar poezia ce se sprijinea ușor de ritmul inimii s-a transformat acum în zgomot de instrumente. Sau mai bine zis într-o iluzie de instrumente oferită de tehnologia computer.
         Cineva spunea că trebuie să ai teamă de omul care nu ascultă muzică. Mie însă mi se pare mai înfricoșător omul care ascultă muzică, dar nu crede în divinitate. Cred că adevărata motivație la acest paradox e propria ambiție de a cunoaște misterul mai înainte de timpul oportun. Agnosticii fiindcă sunt în căutarea adevărului înnebunesc la audiția unei rezonanțe muzicale extrem de plăcute tocmai pentru că și-au format viața aproape într-un stil acoperit de logică. Fericiți sunt însă cei a căror muzică îi înalță fără a-și pierde mintea la dimensiuni unde totul este frumos și altruist, iar dansul stelelor îi împlinește în Iubire.
       De undeva poți cădea, însă tot de acolo muzica te poate ridica mai sus.

        

                                                                                                         *StMS