Poți frânge aripi îngerești, la brațe să le'aduci tăria,
Veșmântul alb să'l murdărești, să'l schimbi cu toată agonia
Deșertăciunilor din lumea asta urgisită, trecătoare
În care ochii pământești orbesc privind prea mult la cer, la soare !
Poți stinge o lumină care decenii s'a purtat la înălțimi,
Să'i smulgi o existență pură dintre stihii și serafimi,
Să îi prefaci stropii de rouă în lacrimi contopite de regret...
Dar n'ai să poți muta o viață prin spațiu mort, anost, inexistent.
Poți lumina eterul cu artificii în varietate de culoare
Să împărtășești ades momentul cu o himeră oarecare,
Să crezi că fericirea stă prin locuri mult private de natură...
Acolo unde sensul vieții e schiță'n alb și negru, simplă caricatură.
