Într’o ţară apropiată de creştini dreptmăritori
A trăit un preot care avea mulţi admiratori…
Printre sfintele cuvinte şi pilde ce’a povestit
Amintitu’mi’a de una ce el însuşi a trăit :
Era un ministru odată ce’a venit la sihăstrie
Dintr’o cauză aparte sau poate, doar din prostie…
Cresta munţii cu privirea şi suprem îi domina
De parcă a lui prezenţă prin împrejurimi era…!
Nu avea patimi vădite şi de aceea ţelul său
A fost să’l slăvească omul, fie bun sau fie rău.
Când a fost din întâmplare să treacă cuviincios
Pe lângă acel părinte înţelept şi cuvios
A zâmbit mişcând cravata şi ironic a rostit :
‘‘Mai salută şi tu popă, că doar nu ai amuţit !’’
Mai departe în drumul paşnic ce avva l’a continuat
A întâlnit la o răscruce un om trist şi îngândurat.
Muncitor de la pădure ce se ostenea de zor
Să taie niscaiva lemne cu al său simplu topor…
El nu l’a zărit pe preot, dar tocmai atunci a zis
Printre dinţi o injurătură şi ţigara a aprins…
Când părintele trecut’a şi ziua bună i’a dat,
Omul s’a sfiit deodată şi umil s’a aplecat :
‘‘Sărut mâna… îmi cer iertare,’’apoi cu regret oftând
Arătatu’şi’a respectul, ţigara jos aruncând…
Oferindu’i bunul sfat din a Domnului iubire
Care are o nădejde inimilor frânte în fire,
Preotul s’a dus la Casa unde Dumnezeu l’a pus
Să slujească Sfinte Taine în Domnul Hristos Iisus…
El în Evanghelii scumpe minunat ne’a învăţat :
‘’Luaţi pildă de la Mine, Sunt smerit, blând şi curat.’’
Mereu le sunt împotrivă celor mândri în fapta lor,
Cei smeriţi primesc tot Harul şi le Sunt… Mântuitor !
*StMS
