joi, 5 iunie 2014

DESFĂTARE ÎN VIAȚA DE DINCOLO


Călător pe vaste întinderi, în lumini de nedescris
Odihneşti în mântuire prin Cerescul Paradis.
Strălucirea unui Soare ce aici n’ai cunoscut
O trăieşti de’acum acolo printre sfinţii de demult.
Şi prin locuri de verdeaţă, prin miresme noi de tei
Maica Domnului apare cu Acoperământul ei.
Te înconjoară cu o rază până în locuri unde’ai fost
Îţi împărtăşeste Mila în Domnul Iisus Hristos.
Icoana ei ţi se’arată în nematerialnic chip;
Măiculiţa Domnului iată: ce frumos te’a mântuit!
Drepţii îşi măresc cântarea ce alunecă prin har,
Prin eteruri mai înalte, prin al curăţiei dar.
Sfântul Înger te aşează prin grădini ce nu se trec,
Îţi surâde în floare albă şi o schimbă în frumuseţi.
Prinzi culoarea păcii pure, o străbaţi prin depărtări
Peste tot este aproape, fericiri şi mângâieri…
Într’o parte, prin lumina unui timp nedesluşit
Îl zăreşti la desfătare pe tataia întinerit.
Pentru el n’a fost distanţă, anii au rămas în zi
A ştiut mai dinainte că odată ai să vii…
Îţi cuprinzi al tău părinte, dar nu poţi ca să mai plângi
Fiindcă acolo nu sunt lacrimi şi nici aşteptări adânci.
Mai apoi văzându’ţi clipa ce etern s’a înfăţişat
Măica îţi vine alături sărutându’te cu drag…
Iar îmbrăţişarea voastră mă atinge pe pământ
Mă cuprinde un dor pe care nu am cum să nu vi’l cânt.
Priviţi multe răsărituri şi culori ce n’aţi văzut,
Vă simt dragostea în taină şi mă liniştesc mai mult.
La Mărirea Împărătească împreună dăinuiţi,
Vă cuprinde o rugăciune şi vă văd mai fericiţi.
În Eden domneşte pacea, îngerii slăvesc mereu,
Serafimii poartă haina Veşnicului Dumnezeu.
Arhanghelii stau de strajă prin extazuri de lumini,
Tot acolo cântă asemeni şi eternii heruvimi…
În tărâmul mântuirii limita nu e închisă
Este o carte pe o rază ce de’a pururi  e deschisă.
Printre pagini aurite cu nume ce sunt în Rai
Văd prin candela aprinsă şi pe tatăl meu Mihai.
Drepţii simt eternitatea care omul n’a simţit,
Ochiul n’a văzut vreodată, mintea nu a desluşit!
Bucuria ce străpunge peste ţărmuri de smarald
Se înalţă prin safire, într’un veşnic diamant.
Dansul stelelor veghează peste nopţi pline de zi,
Îngerii împart Lumina peste ai Credinţei fii.
Maica Domnului se roagă la scumpul Mântuitor
Mila învăluie dreptatea în liman odihnitor…
…Arhanghelul Mihail îţi arată cunoscuţi
Care au ajuns acolo… şi îi vezi atât de mulți!
Călători în desfătarea ce odihneşte al vostru zbor
 Vă împărtăşiţi aievea de al nostru Creator.
Bucuria se revarsă şi mai jos înspre pământ.
Cei care vă mai duc dorul se întăresc prin darul sfânt.
Pe’ale Rugăciunii aripi, ei vă simt mereu aproape…
Unii sunt deja acolo, alţii nu’s foarte departe.

 *StMS


duminică, 1 iunie 2014

BAD BOYS BLUE - Un nume de legendă în istoria muzicii disco


             Istoria formaţiei Bad Boys Blue a început în 1984 şi s-a dovedit în scurt timp, un brand de succes. La început, Bad Boys Blue a fost nimic mai mult decât un experiment muzical de piață.În căutarea unui "sunet nou" Tony Hendrik (producător) şi soţia sa, Karin van Haaren (textier), fondatorii Casei de Discuri, Coconut Records, au decis să înceapă un nou proiect muzical. 
             Trio-ul original, Bad Boys Blue, era format din jamaicanul Trevor Taylor (născut în 1958, Montegno Beach, Jamaica), britanicul John Edward McInerney (născut în 1957, Liverpool, Anglia) şi americanul Andrew Freddie Thomas (născut în 1953, Los Angeles, Statele Unite ale Americii).  Grupul a devenit extrem de popular în Europa de Est şi Africa de Sud, cu spectacole ''cu casa închisă'' în Rusia şi Ucraina pe întreg parcursul anilor '80.  Primul single al formaţiei a fost "Love in My Car" şi a fost lansat în 1984. A fost primul şi ultimul single cu Andrew ca voce principală. După această piesă, producătorii au decis ca Trevor Taylor să fie solistul principal.În primavara anului 1985, Bad Boys Blue a lansat piesa "You're a Woman", care a devenit foarte populară în Europa.  Anul 1986 a adus formaţiei încă două noi single-uri "Kisses and Tears" şi"I Wanna hear your Heartbeat" care promovau albumul "Heartbeat".
            În 1987 a fost lansat single-ul "Gimme Gimme Your Lovin'". A fost o piesă tipică Bad Boys Blue, cântată de Trevor aşa că nu a fost nicio surpriză pentru fani. Nimeni nu s-a aşteptat ca pe piesa "Come back and Stay" solistul să fie John iar partea feminină a piesei fiind interpretată de Lyane Leigh. 
            În iunie 1987 au lansată melodia "Love is no Crime".
            În Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii, Bad Boys Blue nu s-a bucurat însă de succesul scontat, excepţie au făcut cele două single-uri Save Your Love (1993) şi Luv 4 U (1994).
           Ca orice proiect de succes, Bad Boys Blue nu a fost lipsit de momente dificile, perioade agitate, marcate din păcate şi de numeroase scindări.
           În 1988 Trevor Taylor (apreciat de mulţi melomani pentru calităţile sale vocale) a părăsit grupul la doar un an după ce a pierdut rolul de prim solist. A fost conștient că nu exista nicio posibilitate de a schimba stilul Bad Boys Blue si n-a acceptat rolul de secund.
           A fost rugat în anul 1989 să se alăture grupului doar pentru a reîntrupa formula originală (lansarea compilaţiei de succes Bad Boys Best). A fost momentul care i-a consolidat definitiv poziţia lui John McInerney ca vocalist al trupei.



           Din păcate ruptura a fost una definitivă şi îmi amintesc că am fost marcat de plecarea lui Trevor din formaţie. Pur şi simplu, Bad Boys Blue, lăsa ceva în urma sa. A fost un moment dureros.
           Ca înlocuitor rapid al lui Trevor Taylor, grupul a găsit un cântăreţ temporar numit Ova Standing. A cântat alături de formaţie până când a apărut un nou membru, Trevor Bannister.
           Formula cu britanicul Trevor Bannister (născut în 1965, Grimsby, Anglia), a oferit grupului stabilitate şi continuitate. Trevor Bannister s-a încadrat perfect în stilul şi imaginea formaţiei Bad Boys Blue care a reluat o serie de turnee în Europa de Est. Rolul său era acela de a interpreta partea lui Trevor Taylor în concerte (basist/vocalist). Succesul a fost imens iar popularitatea trupei era într-o continuă creştere. 
           În 1992 a fost lansat albumul "Totally", după care au fost promovate piese precum "I Totally Miss You" şi "Save Your Love".
           De fapt, Bad Boys Blue a avut loc cel mai mare concert al sau în Estonia, la Tallinn (1992), în cadrul unui festival de muzică în aer liber.
           După numeroase concerte şi turnee, Trevor Bannister (membru între 1989 - 1993) a părăsit şi el formaţia în anul 1993, iar pentru prima dată, Bad Boys Blue, s-a transformat în duo. În timpul turneului din Africa de Sud, duo-ul a fost pentru scurt timp înlăturat, restaurarea formulei iniţiale n-a fost însă permanentă, Owen părăsind prematur grupul şi prin urmare, nu a fost considerat a fi un membru de bază.
           Până la urmă, duo-ul a devenit din nou un trio, atunci când Trevor Taylor s-a întors pentru a restabili structura originală, din trei membri. Revenirea lui nu a durat mult. A părăsit grupul din cauza faptului că John McInerney era şi avea să fie mereu solistul formaţiei. Din nou, Bad Boys Blue au cântat ca duo până în 1995.


Postare prezentată

GALIMATIAS

Str ă luminatul rob din ceruri plin de î ntinderi Deasupra prin extazuri de vis î ndeplinit A î mpr ăş tiat eterul prin relele depri...

Impact în UniVers * StMS