~ 𝓭𝓮 𝓢𝓮𝓻𝓰𝓱𝓮𝓲 𝓔𝓼𝓮𝓷𝓲𝓷 * 𝓹𝓸𝓮𝓽 𝓻𝓾𝓼 1895-1925
Puiul mamei, dacă ţi-i dor de-acasă
Atunci te rog pofteşte de sărbători la noi !
S-aduci nădragi tătucăi, mie-o broboadă groasă...
La noi sunt tare multe necazuri şi nevoi.
Că eşti poet de seamă n-am nici o bucurie
Că faima cea deşartă mi te-a băgat în jug.
Era cu mult mai bine ca din copilărie
Să fi umblat pe câmpuri cu braţele pe plug.
Bătrână sunt şi trupul, de-abia mă mai ridică.
Dar dacă tu departe prin târguri nu plecai
Eu astăzi aveam noră frumoasă şi voinică
Şi pe genunchi dam huţa un nepoţel bălai.
Dar tu copiii voștri i-ai risipit prin lume
Ţi-ai dat uşor nevasta unui bărbat străin.
Şi singur, fără sprijin, nu ştiu de ce anume
În vălmăşagul crâşmei te-ai cufundat deplin.
Tu, sufleţelul maicăi, Serioja, ce-i cu tine ?
Erai aşa cuminte și-aşa de gânditor,
Încât spunea tot satul: Ce fericit e-n sine
Şi Aleksei Esenin că are bun fecior.
Dar tu nădejdea noastră ai amăgit amarnic
De asta-n suflet chinul și grijile se-nfig
Căci tatăl tău, săracul a tot crezut zadarnic
Că stihurile tale or să ne dea câştig.
Din ce primeşti pe ele tu nu ne poţi trimite.
De asta dureroase cuvintele-şi fac loc
Eu una ştiu din cele de tine pătimite:
Poeţilor parale nu li se dau deloc !
Că esti poet de seamă n-am nici o bucurie.
Că faima cea deşartă mi te-a băgat în jug
Era cu mult mai bine ca din copilarie
Să fi umblat pe câmpuri cu braţele pe plug.
Acum trăim ca-n beznă, necazul ne tot bate
Şi la gospodărie n-avem un cal măcar...
De-ai fi rămas acasă am fi avut de toate
Şi, cum eşti plin de minte, erai demult primar.
Am fi trăit ca lumea sub anii ce ne cearcă
Tu nu ştiai ce-i truda și zbuciumul pustiu...
Eu ţi-aş fi pus nevasta să ţese şi să toarcă
Pe când tu bătrâneţea ne-o linişteai, ca fiu !
