*StMS Cristi Poesis

joi, 11 decembrie 2014

APOGEUL UNEI NEÎMPLINIRI

Aş râde singur în natură tot astfel precum eu mă ştiu
Dar ce să'mi dea o nebunie prin trecerea fără de vreme ?
Aş sta prin taine mai aprinse tot liniştit să fiu...
Dar ce's de vină eu că Domnul mă tot cere ?
Îmi vine să suspin, să plâng... dar ce folos de lacrimi
Când răul şi durerea din nou mă vor lovi
Zdrobeşte'mă o, Doamne în vise şi în patimi
Omoară'mă pe cruce ! Eu tot Te voi slăvi !
Înlănțuieşte'mi viaţa în nopţi întunecate
Şi lasă demoni sumbri la căpătâi să'mi stea
Voi suspina la Tine chiar de'mi vei fi departe
Şi în credinţa'mi slabă nădejdea'mi voi purta.
Să semăn ploi la îngeri când sufletul mi'e aspru
Şi parcă aripi negre în faţă mi'l orbesc
Eu nu mai pot schimba mult întristatul astru...
Dar tot pe Tine Doamne, acolo te doresc !
Să îmi desfacă în bucăţi fiinţa asta toată
S'o'mprăştie în uitări cu suflet tot mai rupt...
De undeva, Te voi vedea prin lacrimi înc'o dată
Şi nu voi crede nicidecum că m'ai pierdut.
Aş fi surâs din nou în zori cu zări întinse
Acolo unde'Ţi măreţia neprevăzut m'a îmbrăţisat
Aş fi fugit pe văi tot mai răzleţe, mai deschise
Dar nu mai pot de când mi Te'am aflat.
Şi dacă plâng sau râde nesimţirea'n mine
E fiindcă n'o mai am lăcaş de început
Să fiu în iad mi'ar fi poate mai bine
Dacă Iubirea Ta m'ar ocroti mai mult !
Apărător prin orizonturi ce se pierd tot mai apuse
Din depărtări, apropieri să simt...
Mă poţi trimite Doamne şi pe cruce
Mă ştii că doar pe Tine... Te am ce e mai sfânt.

*StMS