MIREASA NENUNTITĂ

 

Ce bine’ţi stă ! 

Mireasa mea pierdută

Prin vântul ce’nfioară prezentul nedorit.

Mă regăsesc acolo, la nunta neavută

Cu tine’ntr’o căscioară, pe’o stea numai de argint !

Privirea ta smerită îmi ţine’o răstignire

Cu flori purtate’n vise ce nu am mai trăit...

Eşti în a mea fiinţă, deşi nu eşti cu mine

Şi’n veci sunt al tău mire

Acum că m’ai găsit !

Semnele Timpului * S†MS

MĂRGINIT LA RĂSCRUCEA VIEȚII

 

Sunt mărginit pe muntele ce'am vrut să'l urc 

Cu cerul înc'aproape de năzuințe prea mărețe... 

Mi'e teamă să cobor, nu știu spre ce mă duc !

Să zbor nu are cine să mă'nvețe. 

Pe vârful unui megalit tăcut am piatră, 

O stavilă ce ține mărginimea peste tot. 

Aș fi putut ca să cobor pe partea dreaptă, 

Dar mi'e c'ajung să prind același orizont. 

Adrian Pintea - „Glossă” de Mihai Eminescu

 

TOTUȘI... ROAGĂ'TE !

 

În viață, nu e numai bucurie !

Nedumeriri și gânduri vin.

Și logica te duce'n agonie...

Totuși... hai, roagă'te puțin ! 

Chiar de nu o faci prea bine, 

Dar pe Domnul pomenești

Ai îndemânări divine

La orice înfăptuiești ! 

Iar de ești expert în toate

Singur, tot poți să gafezi

Când nu ai de Domnul parte,

Ci în tine doar te'ncrezi ! 

Și uneori, nu ai de'ales...

Oricât ai evita un alt declin.

Un gând mai ai, neînțeles:

Totuși... mai roagă'te puțin ! 

©StMS 

"Fără Mine nu puteţi face nimic. (Ioan 15; 5)

MONUMENT

 

Se oglindește luna în apa cea tăcută...

Deasupra, pe o stâncă statuie m'am făcut

Privesc lumina nopții cum tremură în undă

Primind lacrima rece căzută din trecut.

Adie vântul trist pe fruntea mea de piatră

Pe valul nevăzut luceferi mă ating

Îmi spun că voi fi sus prin galaxii, odată

Când prin această lume eu n’am să mai exist.

Alături o făptură încremenită'n vise

A îmbogățit pădurea rece dorințelor ei vii

Stă rugătoare încă cu brațele întinse

Deși de'acum acolo și șoaptele's pustii.