POȚI FRÂNGE ARIPI

Poți frânge aripi îngerești, la brațe să le'aduci tăria,

Veșmântul alb să'l murdărești, să'l schimbi cu toată agonia

Deșertăciunilor din lumea asta urgisită, trecătoare

În care ochii pământești orbesc privind prea mult la cer, la soare !

Poți stinge o lumină care decenii s'a purtat la înălțimi,

Să'i smulgi o existență pură dintre stihii și serafimi,

Să îi prefaci stropii de rouă în lacrimi contopite de regret...

Dar n'ai să poți muta o viață prin spațiu mort, anost, inexistent.

Poți lumina eterul cu artificii în varietate de culoare

Să împărtășești ades momentul cu o himeră oarecare,

Să crezi că fericirea stă prin locuri mult private de natură...

Acolo unde sensul vieții e schiță'n alb și negru, simplă caricatură.

VIAȚA... CA O EPIGRAMĂ

Ca o epigramă'i viața: scurtă, justă, dezvoltată...

Uneori pare complexă, alteori simplificată.

Câteodată e frumoasă sau profundă la concept,

Dacă viața e curată, și cuvântu'i înțelept !

©StMS

☦

”Viaţa noastră va trece ca urma norului şi se va risipi ca negura, pe care o alungă razele soarelui şi căldura lui o îngreuiază.” 

(Pilde 2, 4)

ASTRUL ȘI PETALELE RUGĂTOARE

 

- Vino, jos, în lumea noastră

Soare, stea, lumină vastă !

Să ne dai deplin iubirea,

Să ne'mbraci cu nemurirea !

Să oferi raze curate,

În petale, nestemate...

Sărutări prin dimineață,

Bucurii, culoare, viață !

Multe îmbrățișări de taină

Fii lumina diafană !

Cântec suav în natură,

Sprijin, răcoare, căldură,

Mângâiere atunci când plouă,

Strălucire'n stropi de rouă !

Astrul nostru regăsit...

Divinul, etern iubit ! 

FERICIREA

Să fii copil nevinovat sub grija părintească

A unui Dumnezeu Bun și Ocrotitor...

Să fii curat ca crinul când vrea sa înflorească

În primăveri cu soare, înalt strălucitor !

Să ai mereu iubirea de oameni şi de viaţă

Simţind eternitatea în Domnul Dumnezeu,

Să ai un zâmbet cald în orice dimineaţă

Şi ajutor să dai aproapelui la greu !

Să fii ca şi izvorul ce curge în murmur lin

Împodobind pădurea cu paşnică cântare,

Să vezi toata natura în sentiment divin,

Iar noaptea ca şi ziua: o binecuvântare !

Să porţi cerul in tine pe acest străin pământ

Şi să’l oferi la cei ce sunt pe lângă tine,

Să faci numai ce’i bun, ce e curat şi sfânt,

Pe Dumnezeu să’l ai în suflet şi simţire !

Să fii cuprins de har de pace şi lumină

Lăuntric tu trăind, făptura să iubeşti,

Jertfindu’te pe tine, mereu să ai odihnă...

Aceasta’i Fericirea ! Încearcă s’o găseşti ! 

©StMS 2013

"Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor." (𝕸𝖆𝖙𝖊𝖎 18; 3)

Solitudine * S†MS

ÎMPĂRĂȚIA MEA

Aici sunt eu întreg, întru împărăția mea !

De mă'nțelegi, femeie, mă vei iubi așa...

Îndrăgostit de cer, poeme, stihii și natură,

De Zâna Codrilor ce mă atinge cu căldură !

Tot sărutând izvorul ce'adapă iarba crudă,

Cântând cu păsările întru simfonia nudă,

Dormind pe mușchiul verde de sub fag,

Tot contemplând și vârful falnicului brad,

Îmbrățișând Crăiasa Pădurii cu ardoare

Și tăvălind poiana cea mult odihnitoare !

Dansând cu adierea vântului de seară,

În dimineți șoptind florilor să tresară,

Sorbind roua căzută pe'a frunzelor dantelă,

Având mereu deasupra a crengilor umbrelă.

Ținând tandru de mână liniștea profundă,

Zâmbind razelor care din soare tot abundă !

Îngemănat în gânduri la murmurul de apă

Alături de pârâul ce'n stânci golașe sapă,

Iubind poteca veche, fără de răscruce

Și poezia care la braț mă tot conduce !

Statornic ca stejarul în dragostea împlinită...

Aici să'mi fii și tu... femeia mea, iubită !

©StMS