joi, 31 octombrie 2013
TIMPUL RENAȘTERII
Vrei să pluteşti pe ape necunoscute mie,
Departe într’o lume ce poate fi pustie...
Tu eşti doar o petală căzută prea devreme,
Dar versul meu pe tine, azi vrea ca să te cheme.
Petale de zăpadă ce s’au topit în noapte
Au fost şi vor mai fi pierdute peste ape...
Dar florile de iarnă ce s’au trezit cântând
Te vor chema şi ele spre un liman mai sfânt.
Privind spre înălţime în versuri vor cânta:
Să vină Steaua vieţii şi mântuirea Sa !
*StMS
miercuri, 30 octombrie 2013
luni, 28 octombrie 2013
PERSONALITATE
Vor unii ca pe-o rufă
să mă-ntindă
Să fiu prosopul lor
supus de la oglindă
În care adeseori să-şi şteargă faţa
Lăsând dublată iarăşi cutezanţa.
Eşti un supus, un vierme
plin de strălucire
Actor văzut de lume pe
scena timpurie
Eşti puntea încovoiată,
străveche peste mare
Statuie ridicată, mereu
la arătare !
Din parvenit un deget
mă preface geniu
Din trecător mă-nchid
într-un mileniu
Şi mă expun adesea tot
simpatic
Dar în natura lor mă
văd un antipatic.
Eu nu sunt un subiect
de conversaţii
Nu sunt credul în
reguli, în adunări cu alţii
Legat de ritualuri,
legi sau jurăminte
Nu sunt un rob al
omului, fără cuvinte.
Natura mi-e prieten
sacru când izvorul
Îmi duce printre stânci
adesea dorul
Când codrii îmi ascund
frumos fiinţa
Când numai Dumnezeu îmi
ştie suferinţa.
Şi n-am pretenţii public în lumea ce
se-ncântă
Nici libertin nu sunt,
dar nici o simplă umbră
Eu nu sunt nici modern,
involuat sau antic
Lăsaţi-mă... ! Eu sunt un
singuratic.
*StMS
marți, 22 octombrie 2013
luni, 14 octombrie 2013
FRUNZE DE TOAMNĂ
*
De departe vântul rece
bate vremea-n frunze verzi
Tot pălindu-le
culoarea, mai spre galben să le vezi...
În păduri tremură
arbori cu foșnet stins, timpuriu
Cade o frunză după alta
prin decorul arămiu.
Peste iarba încă trează
se întind iar amintiri
Doar un vânt mai vrea
să creadă a naturii reveniri.
Dar acel contrast de
roșu, galben și verde pătat
Se așterne încă o dată
poate pentru a fi uitat.
Doar salcâmul tot
încearcă frunzele să-și dea grăbit
Scuturându-le în aer
vântului nepotolit.
Vor să scape, să se
înalțe din al stingerii destin
Se vor așeza smerite pe
covorul toamnei plin.
Palma veștejită a
sorții de la nucul cel bătrân
E demult o adormire
trezită pe alt tărâm.
Numai teiul mi-e
statornic chiar de va muri oricum
Vor ieși din el vlăstarii
cu flori multe și parfum.
Și va ține mai mult
frunza, seva vieții o va da
Să arate întregii
toamne tăria și viața sa !
*StMS
joi, 10 octombrie 2013
miercuri, 9 octombrie 2013
CANDELABRU
Eu sunt Iubirea care trăiește într-o făptură
Miozotis retras, de Dumnezeu ales…
Eu port un Candelabru de gheață și căldură
Și-n flori din anotimpuri, mereu am fost cules.
…Dar mă prefac adesea în stea strălucitoare,
Mă înalț înspre Lumină prin Îngerescul Dor,
Apoi cutreier marea purtând a mea odihnă
Pe valurile vieții, la omul trecător.
În munții singuratici mă regăsesc adesea
Și Taina mă cuprinde prin Sfintele Doriri.
Ating zăpada rece și iată… strălucește !
Asemeni ca și Steaua ce stă la Înălțimi…
Apoi, spre dimineață ascund a mea Lumină
Și asemenea devin cu omul muritor…
Mă văd iar printre oameni, în altă zi senină
Și îmi aduc aminte că sunt un trecător.
*StMS
*StMS
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postare prezentată
GALIMATIAS
Str ă luminatul rob din ceruri plin de î ntinderi Deasupra prin extazuri de vis î ndeplinit A î mpr ăş tiat eterul prin relele depri...

Impact în UniVers * StMS
-
V ă zut’am lumina zilei î n anotimpul lini ş tii ş i al cur ăţ iei, c â nd policandrele Bisericilor noastre orto...
-
- În luna noiembrie 2011 a fost reeditat în premieră formatul BluRay cu imagine și sunet de înaltă calitate al celui mai cel...
-
* Acas ă la bunici se’aude iar ăş i dorul Copil ă riei care trecut-a prea degrab, Bunicu î n t ă cere despic ă cu toporul T ă...
-
La margine de dor, la ţ ărm de mare... Ai apărut înveşmântată în culorile petalelor trandafirului albastru. Pe creştetul obosi...
-
Partidele politice au fost înființate de instituțiile masonice pentru țările ”slab dezvoltate” tocmai pentru a le p...
-
O poveste tulburătoare a puiului de urs Douce ce învaţă să supravieţuiască ajutat de prietenul său Bart- ursul Grizzly. Cu vânătorii ...
-
dramă, romantic - 1980 Anul 1972. Undeva într-o metropolă americană. Aflat la primul său mare succes, un tânăr dramaturg pe nu...
-
Atâta dor ținut în frâu Va cre ş te peste noapte Ca apa dintr-un tainic râu Prin stânci ce-s dărâmate… Și când dorința se va ump...
-
Iisus din Nazaret este o amplă evocare a vieții și patimilor lui Iisus Hristos, de la naștere până la răstignire. ...
CLIPURI MUZICALE (romanian)
- A Train To Nowhere - BAD BOYS BLUE
- A World Without You - BAD BOYS BLUE
- Another Lonely Night - BLUE SYSTEM
- Baby Blue - BAD BOYS BLUE
- Baby Come Home - BAD BOYS BLUE
- Baby Don't Miss Me - BAD BOYS BLUE
- Blue Moon - BAD BOYS BLUE
- Bridge Of Heartaches - BAD BOYS BLUE
- Chains Of Love - BAD BOYS BLUE
- Chery Chery Lady - MODERN TALKING
- Come Back And Stay - BAD BOYS BLUE
- Come Undone - DURAN DURAN
- Don't Walk Away, Suzanne - BAD BOYS BLUE
- Dreamer - OZZY OSBOURNE
- Father - MONAWAR
- Flames Of Love - FANCY
- Fly Away - BAD BOYS BLUE
- Follow The Light - BAD BOYS BLUE
- For Your Love - BAD BOYS BLUE
- From Heaven To Heartaches - BAD BOYS BLUE
- Gimme Gimme Your Lovin - BAD BOYS BLUE
- Grand Illusion - BAD BOYS BLUE
- Heart Of Midnight - BAD BOYS BLUE
- Heaven Will Know - MODERN TALKING
- High Hopes - PINK FLOYD
- Hold Me Tight - KATY GREY
- Hold You In My Arms - BAD BOYS BLUE
- House Of Silence - BAD BOYS BLUE
- I Don't Know Her Name - BAD BOYS BLUE
- I Need A Woman - BAD BOYS BLUE
- I Totally Miss You - BAD BOYS BLUE
- I Wanna Hear Your Heartbeat - BAD BOYS BLUE
- I Wish - BOLERO
- I'll Be Good - BAD BOYS BLUE
- If I Can Dream - ELVIS
- In The Ghetto - ELVIS PRESLEY
- In The Rain Again - FANCY
- It's A Long Road - DAN HILL
- It's A Sin - PET SHOP BOYS
- Jenny Come Home - BAD BOYS BLUE
- Johnny - BAD BOYS BLUE
- Jungle In My Heart - BAD BOYS BLUE
- Just Like An Angel - MODERN TALKING
- Kisses And Tears - BAD BOYS BLUE
- Lady In Black - BAD BOYS BLUE
- Lady Of Hearts - BAD BOYS BLUE
- Last Christmas - WHAM
- Like You - FANCY
- Lonely Weekend - BAD BOYS BLUE
- Love Games - ROBERT CAMERO
- Love Me Or Leave Me - BAD BOYS BLUE
- Love Never Dies - FANCY
- Lucifer - BLUE SYSTEM
- Luv 4 U - BAD BOYS BLUE
- Make The World Go Away - ELVIS PRESLEY
- Mix In Trouble & Guitar Man - ELVIS PRESLEY
- Nothing Else Matters- GREGORIAN
- Only One Breath Away - BAD BOYS BLUE
- Pretty Young Girl - BAD BOYS BLUE
- Road To Hell - CHRIS REA
- Save Your Love - BAD BOYS BLUE
- Show Me The Way - BAD BOYS BLUE
- Someone To Love - BAD BOYS BLUE
- Somewhere In My Heart - BAD BOYS BLUE
- Sorry Little Sarah - BLUE SYSTEM
- Take My Love Again - SYSTEMS IN BLUE
- Testamente D'Amelia - BLUE SYSTEM
- The Different Story - PETER SCHILLING
- The Night Is Your Night Is Mine - DIETER BOHLEN
- The Wonder Of You - ELVIS PRESLEY
- Till The End Of Time - BAD BOYS BLUE
- Tired - JAEL & SCHILLER
- Train At Midnight - BAD BOYS BLUE
- Valerie - JOY
- We Kill The World - BONEY M
- When Guardian Angels Cry - FANCY
- When Our Love Was Young - BAD BOYS BLUE
- Where Are You Now - BAD BOYS BLUE
- Where Have You Gone - BAD BOYS BLUE
- You're A Woman - BAD BOYS BLUE
- You're My Heart You're My Soul - MODERN TALKING