Aş râde singur în natură tot astfel precum eu mă ştiu
Dar ce să'mi
dea o nebunie prin trecerea fără de vreme ?
Aş sta prin taine mai aprinse tot liniştit să fiu...
Dar ce's
de vină eu că Domnul mă tot cere ?
Îmi vine
să suspin,
să plâng... dar ce folos de lacrimi
Când răul
şi durerea din nou mă vor lovi
Zdrobeşte'mă o, Doamne în vise şi în
patimi
Omoară'mă
pe cruce ! Eu tot Te voi slăvi !
Înlănțuieşte'mi viaţa în nopţi întunecate
Şi lasă
demoni sumbri la căpătâi să'mi stea
Voi
suspina la Tine chiar de'mi vei fi departe
Şi în
credinţa'mi slabă nădejdea'mi
voi purta.
Să semăn
ploi la îngeri când sufletul mi'e aspru
Şi parcă
aripi negre în faţă mi'l orbesc
Eu nu mai
pot schimba mult întristatul astru...
Dar tot
pe Tine Doamne, acolo te doresc !
Să îmi
desfacă în bucăţi fiinţa asta toată
S'o'mprăştie în uitări cu suflet tot mai rupt...
De
undeva, Te voi vedea prin lacrimi înc'o dată
Şi nu voi
crede nicidecum că m'ai pierdut.
Aş fi surâs din nou în zori cu zări întinse
Acolo
unde'Ţi măreţia neprevăzut m'a îmbrăţisat
Aş fi fugit pe văi tot mai răzleţe, mai deschise
Dar nu
mai pot de când mi Te'am aflat.
Şi dacă plâng
sau râde nesimţirea'n mine
E fiindcă
n'o mai am lăcaş de început
Să fiu în
iad mi'ar fi poate mai bine
Dacă
Iubirea Ta m'ar ocroti mai mult !
Apărător
prin orizonturi ce se pierd tot mai apuse
Din depărtări,
apropieri să simt...
Mă poţi trimite Doamne şi pe
cruce
Mă ştii că doar pe Tine... Te am ce e mai sfânt.
*StMS
