joi, 18 ianuarie 2024

NIMENI ÎN PARC

 


Colț de rai în codru citadin
Iar mi te arăți prin timp puțin
Preschimbat în loc minune,
Diferit de tumultul din lume !

Nimeni dintre oameni este
Prin parcul cel de poveste
Cu zăpadă, liniște profundă,
Cu pârâul care cântă'n undă !

Doar păsări mici îndrăgostite,
Certate sau de dor lovite
Înalță printre ramuri aripioare
Zburând acum netemătoare !

Cerul albastru, falnică cupolă,
Soarele cu a sa aureolă
Și arbori goi fără de frunze
Îmi sunt ocrotitori și muze !

Aer răcoritor, curat și rece
Un vânt răzleț tot vrând a trece
Să mai înghețe tristul gând
Și neaua cea căzută pe pământ.

Încă o zi cu orice nume
Îndepărtat puțin de lume...
Și nu mai știu de'i joi sau vineri,
Dar știu că'n parc nu mai e nimeni !

©StMS - Cristi Poesis


miercuri, 1 noiembrie 2023

LUP LUNATIC


Nici nu mai știu de când luna
Luminează noaptea întruna
Și eu stau cu draga mea,
Cu mine mai stă și ea...
Și ne privim reciproc
Singuri în același loc.

Ea avându'mă pe mine,
Eu iubind'o mult și bine
Ca un lup flămând, stătut
Prin munții înalți crescut
Tânăr, frumos; dar sălbatic,
De zile și nopți lunatic !

Nu că n'aș dormi pe stâncă
Prin noaptea tot mai adâncă,
Dar iubita mă dorește !
Dragostea mereu îi crește
Angelică și divină...
Și o țin ca pe'o regină !

De aceea nu mai știm
De când în ochi de privim !
Eu, eternul solitar !
Ea fugită de calvar,
De lumea amăgitoare...
În a lupului prinsoare.

©StMS

 


Dreamer * OZZY OSBOURNE (romanian)

Dreamer * OZZY OSBOURNE (romanian) from Cristi Stms on Vimeo.

marți, 3 octombrie 2023

SCRISOARE DE LA MAMA

 ~ 𝓭𝓮 𝓢𝓮𝓻𝓰𝓱𝓮𝓲 𝓔𝓼𝓮𝓷𝓲𝓷 * 𝓹𝓸𝓮𝓽 𝓻𝓾𝓼 1895-1925

Puiul mamei, dacă ţi-i dor de-acasă
Atunci te rog pofteşte de sărbători la noi !
S-aduci nădragi tătucăi, mie-o broboadă groasă...
La noi sunt tare multe necazuri şi nevoi.

Că eşti poet de seamă n-am nici o bucurie
Că faima cea deşartă mi te-a băgat în jug.
Era cu mult mai bine ca din copilărie
Să fi umblat pe câmpuri cu braţele pe plug.

Bătrână sunt şi trupul, de-abia mă mai ridică.
Dar dacă tu departe prin târguri nu plecai
Eu astăzi aveam noră frumoasă şi voinică
Şi pe genunchi dam huţa un nepoţel bălai.

Dar tu copiii voștri i-ai risipit prin lume
Ţi-ai dat uşor nevasta unui bărbat străin.
Şi singur, fără sprijin, nu ştiu de ce anume
În vălmăşagul crâşmei te-ai cufundat deplin.

Tu, sufleţelul maicăi, Serioja, ce-i cu tine ?
Erai aşa cuminte și-aşa de gânditor,
Încât spunea tot satul: Ce fericit e-n sine
Şi Aleksei Esenin că are bun fecior.

Dar tu nădejdea noastră ai amăgit amarnic
De asta-n suflet chinul și grijile se-nfig
Căci tatăl tău, săracul a tot crezut zadarnic
Că stihurile tale or să ne dea câştig.

Din ce primeşti pe ele tu nu ne poţi trimite.
De asta dureroase cuvintele-şi fac loc
Eu una ştiu din cele de tine pătimite:
Poeţilor parale nu li se dau deloc !

luni, 2 octombrie 2023

LIBERTATE REDIRECȚIONATĂ


Vorbesc unii despre o sfântă libertate
Ce a lăsat'o Cel de Sus la toți, dar și în toate !
Să facă tot ce vor, că'i rău sau că e bine...
"Asta depinde doar de tine și de mine !"

Dar eu nu îmi explic de ce nu reușesc
Când dau din mâini să zbor și altfel să trăiesc
Căci mulți își croiesc calea pe drumul necurat
Și asta nu e greu și nici prea complicat !

Poate ar fi mai bine ca piedici să apară
Atunci când omul rău cu viața de ocară
Aleargă tot la viciu, grăbit, fără zăbavă
Ca taurul flămând în câmpul cu otavă.

Stay * ANAS OTMAN & MABELLE

Postare prezentată

GALIMATIAS

Str ă luminatul rob din ceruri plin de î ntinderi Deasupra prin extazuri de vis î ndeplinit A î mpr ăş tiat eterul prin relele depri...

Impact în UniVers * StMS